A fost EXCLUS din ALDE. Ar candida susținut de ALT PARTID

ALDE
ALDE

Excludere cu scandal din ALDE. 

Organizaţia ALDE Bihor a anunţat că propunerea făcută în 11 martie privind excluderea din partid a lui Traian Bodea, actual vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, a fost acceptată de către Biroul Politic Executiv Naţional al formaţiunii.

"Precizăm că această decizie a fost luată ca urmare a modului în care domnul Bodea Traian s-a plasat în afara partidului, prin decizia sa exclusivă, asumată public", se arată în comunicatul ALDE Bihor, scrie Agerpres.

Potrivit comunicatului menţionat, "sunt de notorietate activităţile politice derulate de acesta în ultima perioadă în numele altui partid politic", formaţiune din partea căreia, de altfel, Bodea are intenţia să şi candideze la următoarele alegeri locale.

ALDE Bihor precizează, de asemenea, că Traian Bodea a contestat decizia Biroului Politic Executiv Naţional la comisia de arbitraj, fără a preciza dacă i-a fost sau nu respinsă contestaţia.

Traian Bodea şi-ar fi exprimat simpatia pentru partidul PRO România 

"ALDE a solicitat deja instituţiilor abilitate constatarea pierderii calităţii de membru ALDE de către domnul Traian Bodea şi vacantarea mandatului de consilier judeţean. Considerăm că ar fi fost mult mai corect şi moral din partea dumnealui să îşi asume schimbarea opţiunii politice prin depunerea demisiei din ALDE şi, implicit, renunţarea la funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, obţinută prin apartenenţa sa la ALDE", se mai afirmă în comunicatul ALDE Bihor.

Presa locală a relatat despre faptul că Traian Bodea şi-ar fi exprimat simpatia pentru partidul PRO România şi intenţia de a candida din partea acestei formaţiuni la următoarele alegeri locale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel