Trăiască încălzirea globală! România a început să testeze culturi de kaki, kiwi, rodie şi smochin

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Încălzirea globală are şi avantaje atunci când vine vorba de agricultură. Schimbările climatice aduc și oportunități economice. România a început să testeze culturi de kaki, kiwi, banana nordului, curmal chinezesc, rodie sau smochin.

18 ianuarie 2023 a fost cea mai caldă zi de ianuarie din istoria măsurătorilor meteorologice făcute în România. Climatologii și meteorologii afirmă că e un nou indiciu concret care confirmă tendința schimbărilor climatice. Aşa se explică apariția pe scară tot mai largă în România a culturilor de fructe exotice, pe care în trecut le găseam doar în zonele calde sau tropicale. Specialiștii români le numesc „specii pomicole noi”. Este vorba despre kaki, kiwi, banana nordului, curmalul chinezesc, rodia sau smochinul, potrivit unui reportaj realizat de Europa Liberă România.

Aplicaţiile încălzirii globale în agricultură

Potrivit sursei citate, prof. dr. Florin Stănică, de la Facultatea de Horticultură a USAMV București și Președintele Societății Române a Horticultorilor, spune că facultatea sa are cercetări știintifice consistente și culturi experimentale pentru soiuri de kiwi, curmal chinezesc, sau pentru așa-numita banană a nordului. Acestea, spune el, sunt plante adaptate deja la climatul din România. „În ultimii ani, iernile sunt mult mai blânde. Sunt convins că pe măsura trecerii timpului, aceste plante vor ajunge să fie cultivate pe suprafețe tot mai mari”, spune Stănică.

De exemplu, curmalul chinezesc e o plantă cu mare potențial în România pentru că, potrivit specialiștilor, produce multe fructe, nu e o specie pretențioasă, poate fi cultivat pe soluri sărace și nu are nevoie de irigație. De asemenea, kiwi e o plantă pentru care există mai multe soiuri selectate și omologate în România care pot fi cultivate, ca reper general, și în zonele în care sunt acum livezi de măr sau prun. Printre plantele care s-au aclimatizat natural sunt și soiuri ale pomului de kaki, originar din zona China, Coreea, Japonia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel