Trăiască Regele! Cum ne adresăm Regelui? Formulele folosite în Familia Regală

În Familia Regală modul de adresare dintre membri este la loc de cinste. Dacă ai avea șansa să te întâlnești cu unul dintre acești membri, iată cum te-ai putea adresa!

Ai oportunitatea să te adresezi membrilor Familiei Regale? Pentru Rege poți folosi „Majestatea Voastră” la prima ocazie și „Sir” sau ”Domnule” după aceea. Alte femei membre ale Familiei Regale care dețin titlul Alteța Sa Regală vor fi adresate cu „Alteța Voastră Regală” cu prima ocazie și apoi „Doamnă” sau „Ma`am”. Pentru membrii bărbați ai Familiei Regale care dețin titlul Alteța Sa Regală: „Alteța Voastră Regală” cu prima ocazie și „Domnule” după aceea.

Deși este perfect acceptabil să îi strângi pur și simplu mâna atunci când sunt prezentați unui reprezentant regal, bărbații pot opta pentru o înclinare ușoară a capului, în timp ce femeile fac o mică reverență.

Cum ne adresăm doamnelor și domnilor cu rang regal

Chiar și membrii Familiei Regale se înclină și fac o reverență față de membrii mai în vârstă sau cu un rang mai înalt. Dacă ești prezentat unei Regine, adresarea oficială corectă este „Majestatea Voastră”. Pentru orice altă adresare, ar trebui să o numită „Doamnă”. Când întâlniți un membru al familiei regale, titlul „Alteța Voastră Regală” ar trebui folosit în primă instanță, urmat ulterior de „Domnule”. Pentru femeile membre, prima adresare este „Alteța Voastră Regală”, apoi „Doamnă”, scrie revista People

Te-ar mai putea interesa și: A murit Regina Elisabeta a II-a. Reacții din România și alte țări după deces. Ce transmit Casa Regală a României și președintele Klaus Iohannis

Meghan a fost uimită de modul în care membrii Familiei Regale se adresau în privat Reginei

Meghan Markle a vorbit despre prima ei întâlnire cu defunctul monarh în timpul interviului său din martie 2021 cu Oprah Winfrey, când Prințul Harry a întrebat-o dacă știe cum să facă o reverență.

Meghan a explicat: „Am crezut cu adevărat că asta se întâmplă afară, am crezut că asta face parte din modul în care se afișează. Nu am crezut că asta se întâmplă înăuntru. Și am spus: „Dar este bunica ta”, iar el a spus: „Este Regină.'"

Ea a continuat: „Și am cunoscut-o și se pare că am făcut o reverență foarte amplă și nu mi-o amintesc”.

De ce Meghan Markle nu este cu Familia Regală la Balmoral

Regina s-a stins din viață în această după-amiază. Alături i-au fost prințul Charles, prințul William și prințul Harry, care au călătorit pentru a fi cu ea în Balmoral, Scoția. Soția lui Harry, Meghan Markle, nu i s-a alăturat, rămânând la Londra chiar și după anunțul de la Palat cu privire la moartea Reginei, potrivit revistei Elle.

În ciuda unei declarații inițiale a purtătorului de cuvânt al Familiei Sussex, potrivit căreia cuplul călătorește în Scoția pentru a fi cu regina în urma știrilor că se afla sub supraveghere medicală în această dimineață, doar Harry a făcut călătoria, a clarificat o sursă mai târziu. 

Ducele și ducesa de Sussex erau programați inițial să participe în această seară la WellChild Awards. S-au retras din acea apariție în urma știrilor despre sănătatea Reginei.

De asemenea, nici Kate Middleton nu a călătorit la Balmoral, rămânând în Windsor pentru a avea grijă de cei trei copii care astăzi au început școala. Citește continuarea articolului AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel