Societatea de Transport București începe în noaptea de sâmbătă și va finaliza până la 20 decembrie 2018, lucrările de separare a liniilor de tramvai 1 și 10 de traficul auto general pe cel de al treilea tronson, Obor - Piața Sudului, din cele patru stabilite inițial de Primăria Capitalei.
STB a finalizat deja două tronsoane, în lungime totală de peste 8 km, unul - între Bd. Timișoara și Șos. Viilor și, al doilea - de la Pasajul Obor, până la B-dul Timișoara, pe Șos. Ștefan cel Mare, Bd. Iancu de Hunedoara, Bd. Vasile Milea.
Gard de protecție montat
Gardul a fost montat la limita de protecție dintre calea de rulare a tramvaielor și a doua/ a treia bandă de circulație auto, pe arterele respective rămânând același număr de benzi de circulație, dar, în plus, în cazul apariției ambuteiajelor, vehiculele de urgență (ambulanță, pompieri, poliție, intervenții), precum și autobuzele STB, vor putea utiliza culoarele destinate tramvaielor. Primăria Capitalei, prin STB, a început, la 7 iulie 2018, lucrările de creare a benzii unice de transport pentru liniile de tramvai 1 și 10, prin montarea de stâlpișori și garduri de separare a liniilor de tramvai de traficul general auto.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu