TransApuseana, drumul care traversează Munții Apuseni, este aproape gata! Străbate Țara Moților. Președintele CJ Alba, Ion Dumitrel: Dacă nu eram în UE, județul Alba nu era ce este acum

foto recenzii Google
foto recenzii Google

În curând, Transapuseana va fi finalizată complet. 

”TransApuseana”, șoseaua spectaculoasă din sudul Munților Apuseni, este aproape finalizată, a anunțat președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel. Acesta a anunțat că instituția pe care o conduce a făcut demersuri pentru a proteja marca, astfel că, de acum înainte, va purta acest nume.

Vorbim despre un nou drum superb, care traversează Munții Apuseni. Primul lot a fost recepționat în luna decembrie. Lotul 2, lung de 35 de kilometri, între Ponor și Bucium, va fi finalizat în prima jumătate a anului 2024. Traseul străbate Țara Moților, zonă cu peisaje pline de farmec și atracții turistice locale. Este un proiect de peste 73 de milioane de euro, finanțat în proporție de 80% din fonduri europene. Întregul traseu se va întinde pe 78 de kilometri și punctul terminus va fi la Abrud, făcând legătura directă cu Drumul Național 74.

”Avem în derulare investiții importante la Alba. Dacă nu eram în UE, județul Alba nu era ce este acum. Din 2004 sunt implicat în această muncă. Noi am fost chiar un exemplu în atragerea de fonduri europene, primele sume au fost atrase aici, la Alba. Vrem să arătăm oamenilor că țara aceasta arată și foarte bine. Avem lucruri minunate realizate din fonduri europene. La Alba este o istorie veche a locului, vorbim despre tradiții, arhitectură. În mare,  la CJ, de-a lungul timpului, investițiile au depășit 500-600 milioane de euro, și vorbim doar de proiectele mari. Nu există o altă soluție de dezvoltare. Județul Alba este într-o situație fericită datorită investițiilor administrațiilor locale dar și investițiilor private”, a precizat președintele CJ Alba, prezent într-o emisiune TV.

"Începe să arate a Transapuseana - pentru oameni, pentru locurile și priveliștile minunate, pentru arhitectura specifică, pentru istoria noastră, dar, mai ales, pentru copiii și nepoții noștri!", a transmis Ion Dumitrel. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel