TransBucegi, un nou drum spectaculos ce va ajunge la Babele

Au mai rămas doar câteva zile până la deschiderea unui nou drum spectaculos românesc: TransBucegi. Drumul care ajunge până la Babele va fi inaugurat oficial la sfârşitul lunii august, iar în apropiere se pregăteşte proiectul Transcarpatica, informează site-ul transbucegi.ro. 

Eliza Cristina Cioacă

Şoseaua TransBucegi (Dj713), cunoscută şi sub numele de Drumul Babelor, este principalul drum de acces în Munții Bucegi și ajunge până în apropierea faimoaselor obiective turistice: Babele şi Sfinxul. Drumul are o lungime de 20 km, 17 din ei fiind asfaltaţi.

TransBucegi-ul se desprinde din drumul judetean DN71, care face legătura între Sinaia şi Târgovişte, cu puţin înainte ca acesta să ajungă la Cabana Cota 1000. Drumul trece pe lângă Cabana Cuibul Dorului, urcă Şaua Dichiu, unde în dreptul Cabanei Dichiu coteşte brusc la dreapta şi străbatate Platoul Bucegi până în apropierea Cabanei Piatra Arsă.

Cei 17 km asfaltaţi din TransBucegi duc drumul până la o altitudine de 1925 m. Lucrările de reabilitare ale drumului au început în anul 2010 şi încă sunt în curs de execuţie. Drumul a fost asfaltat până la intersecţia cu drumul ce duce la Cabana Piatra Arsă, însă nu în toate zonele au fost montate rigolele, parapeţii, semnele de circulaţie şi marcajele rutiere. Autorităţile promit inaugurarea drumului la finalul lunii august 2013.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel