Dispeceratul Energetic Naţional estimează pentru această seară un consum naţional de circa 9.750 de MW de energie electrică, nivel care nu a mai fost atins din anii 2000 încoace, a declarat, luni, Octavian Lohan, membru în directoratul Transelectrica şi fost şef al Dispeceratului.
"Până acum, cel mai mare consum a fost înregistrat pe data de 16 decembrie 2016, când, la ora 17:28, consumul naţional a fost de 9.721 de MW, acesta fiind cel mai mare consum de după 2000. La aceeaşi dată, producţia naţională era de 11.227 de MW", a precizat Lohan.
Potrivit acestuia, pentru luni seară, specialiştii estimează un consum şi mai mare. "Pentru această seară se aşteaptă un consum de 9.750 de MW la nivel naţional", a mai spus reprezentantul Transelectrica.
Comandamentul energetic de iarnă se va reuni luni, la ora 13:00, la sediul Dispeceratului Energetic Naţional, în condiţiile în care consumul de energie şi de gaze este mai ridicat decât într-o zi obişnuită de iarnă.
[citeste si]
Consumul naţional de electricitate a fost mai mare, în această dimineaţă, cu 10% comparativ cu aceeaşi zi a anului trecut, ajungând la 9.247 de MW la ora 11:00, potrivit datelor Transelectrica.
Astfel, la acea oră, consumul total de 9.247 MW era asigurat în proporţie de 31,17% din surse hidro, 30,08% cărbune, 22,16% hidrocarburi, 13,47% nuclear, 2% eolian, 0,62% fotovoltaic şi 0,50 biomasă.
Producţia naţională era de 10.179 de MW, diferenţa de 932 de MW reprezentând exporturi. (Agerpres)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu