Organizatorii unui concurs automobilistic cer deschiderea mai devreme a Transfăgărăşanului.
Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică din România (FAPT) cere conducerii Companiei Naţionale pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR) redeschiderea Transfăgărăşanului pentru desfăşurarea celui de-al V-lea Circuit F1 care se va desfăşura în perioada 21-27 iunie pe un traseu special care cuprinde şi România.
Conform unui comunicat al FAPT, SpeedSector.com şi Racetrack Experience vor traversa România pe un traseu special care începe de la Bucureşti, va traversa Transilvania şi munţii Carpaţi, va trece pe la Castelul Bran şi va ajunge pe Transfăgărăşan şi Transalpina, înainte de a ajunge la Budapesta pe circuitul Hungaroring.
Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România, Corina Martin, a precizat pentru AGERPRES că "la data stabilirii traseului organizatorii au luat în calcul că Transfăgărăşanul va fi deschis în perioada circuitului, însă cu doar două zile în urmă au constatat că se va redeschide pe 1 iulie 2018.
Organizatorii cer autorităţilor să analizeze serios dacă drumul se poate deschide
"Acest fapt va afecta imaginea turistică a României, cu atât mai mult cu cât noi cerem CNAIR o analiză obiectivă a factorilor care pot determina redeschiderea pentru circuit, în condiţii de vreme favorabilă şi siguranţă deplină", afirmă Corina Martin.
Organizatorii vor realiza un film documentar al derulării circuitului, în care doresc să pună în valoare traseul derulat pe teritoriul României şi Ungariei, spun reprezentanţii FAPT. Conform Corinei Martin, ministrul Turismului, Bogdan Trif, a luat legătura cu conducerea CNAIR pentru a le cere o nouă analiză asupra redeschiderii Transfăgărăşanului pe perioada circuitului. De asemenea, preşedintele FAPT a trimis la CNAIR o scrisoare prin care cere ca pe data de 23 iunie să fie redeschis Transfăgărăşanul pentru ca "România turistică să poată fi mai bine şi mai eficient promovată".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu