Nu putem permite geopoliticii să împiedice concurența loială pe un subiect esențial precum 5G. Consumatorii europeni merită cea mai bună calitate la un preț corect, a scris europarlamentarul Fulvio Martusciello, marți, într-o postare pe Twitter.
Europarlamentarul italian Fulvio Martusciello, împreună cu mai mulți membri din grupul popularilor europeni și al social democraților, au trimis către Margrethe Vestager și Valdis Dombrovskis, vicepreședinți executivi ai Comisiei Europene, precum și lui Thierry Breton, comisarul european pentru piața internă, o scrisoare în care își exprimă îngrijorarea față de politizarea implementării 5G la nivelul Uniunii Europene.
Digitizarea este unul dintre cei doi piloni cheie pe care trebuie fundamentată revenire post-Covid, iar a cincea generație de sisteme de telecomunicații oferă capacitățile tehnice necesare pentru a face față nevoilor tot mai mari de conectivitate din Europa, se subliniază în cadrul documentului. Autorii arată impactul pozitiv pe care implementarea tehnologiei 5G îl va avea în domeniul medical, spre exemplu prin extinderea telemedicinei, ca și pentru industria europeană în general, subliniind că „o implementare în timp util a tehnologiei 5G va aduce beneficii directe consumatorilor europeni în viața lor de zi cu zi (...) Aproape 500 de milioane de cetățeni se vor bucura de conexiuni mai rapide și mai fiabile (...) mai mulți oameni vor avea acces la internet și prin urmare la servicii digitale și educație digitală”.
Ei își exprimă însă îngrijorarea că interzicerea sau intenția de interzicere viitoare a utilizării dispozitivelor 5G din afara Uniunii nu va servi nimănui pe termen lung și, mai mult ”va perturba lanțurile industriale globale, va submina ecosistemul de inovare și va afecta cel mai mult consumatorii UE, privându-i de dreptul lor de a beneficia de servicii de telecomunicații rapide și fiabile la un preț rezonabil”.
Deblocarea potențialului 5G neexploatat al Europei începe cu o implementare nepolitizată a 5G, fără utilizarea de argumente discriminatorii, care sunt în contradicție flagrantă cu valorile comune ale UE, suveranitatea digitală a Uniunii depinzând de oferirea celei mai bune tehnologii disponibile cetățenilor europeni și nu a unor ”dezbateri vagi, protecționiste”. Este timpul ca „O Europă care merge mai departe” să-și protejeze în mod decisiv cetățenii de deciziile prost-gândite care, amenințând cu reducerea concurenței, ar putea să le lase în cele din urmă un sistem de sănătate, un sistem educațional și un ecosistem de conectivitate nepotrivite pentru era digitală. Pentru ca Europa să fie lider mondial în această eră digitală, Europa trebuie să poată lua propriile decizii, pe baza propriilor interese, se subliniază în scrisoare.
Prin urmare, se solicită Comisiei Europene, precum și miniștrilor UE din domeniul telecomunicațiilor și al comerțului, să susțină principiile de bază ale Setului de instrumente 5G, dintre care unul este necesitatea ca toți jucătorii din industrie să se bucure de acces echitabil pe piață, fără discriminare pe baza țării de origine, atâta timp cât acestea respectă criteriile tehnice, bazate pe fapte.
”Modul de viață european începe prin protejarea acelor trăsături care ne fac europeni: încredere deplină în propriile reguli de concurență și în valorile noastre de nediscriminare, deschidere și colaborare (..) Numai prin apărarea acestor valori vom fi cu adevărat suverani și vom reuși să ne protejăm cetățenii în era digitală - și să construim un viitor luminos pentru generațiile noastre mai tinere”, se concluzionează în finalul scrisorii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News