Transgaz - Republica Moldova. S-a aprobat înfiinţarea unei companii

Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor companiei Transgaz a aprobat, marţi, înfiinţarea unei companii în Republica Moldova pentru a participa la procedura de privatizare a întreprinderii de stat Vestmoldtransgaz, potrivit unui document publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

S-a mai aprobat împuternicirea lui Ion Sterian, în calitate de director general al Transgaz, sau a unui împuternicit al acestuia, în baza unui mandat acordat expres, să deruleze toate formalităţile legale necesare înfiinţării societăţii cu răspundere limitată pe teritoriul Republicii Moldova şi să semneze toate documentele aferente formalităţilor respective, inclusiv actul de constituire al societăţii. 

Consiliul de Administraţie al Transgaz a fost mandatat pentru mărirea capitalului social al societăţii cu răspundere limitată înfiinţată pe teritoriul Republicii Moldova, în vederea participării cu succes la procedura privatizării. 

[citeste si]

Transgaz a înregistrat, în primele nouă luni din acest an, un profit net de 433,552 milioane lei, în creştere cu 21% raportat la cel obţinut în perioada similară din 2016, de 358,469 milioane lei, conform datelor transmise de companie Bursei de Valori Bucureşti, scrie capital.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel