Augustin Hagiu, președintele Confederației Naționale Rutiere, a anunțat că circa 86.000 de camioane ar putea rămâne pe loc, începând de luni, 9 noiembrie, în urma deciziei transportatorilor de a-și opri activitatea pe termen nelimitat.
"Ministerul Transportatorilor nu și-a respectat, în ultima perioadă, angajamentele în ceea ce privește îmbunătățirea contextului legislativ în care transportatorii își desfășoară activitatea. Tocmai de aceea, noi sperăm că începând de luni, 9 noiembrie, peste 86.000 de camioane vor rămâne pe loc la nivelul întregii țări, acțiunea urmând să continue pe termen nelimitat", a afirmat Augustin Hagiu.
Potrivit unui comunicat remis joi Agerpres de CNR, transportatorii rutieri de mărfuri reclamă, totodată, măsura anunțată de Guvern, de scumpire a carburanților, o dată prin creșterea accizei, dar și prin noua taxă de 7 eurocenți + TVA, introdusă în prețul carburanților.
Decizia de intrare în grevă a fost luată pe 29 noiembrie, în cadrul unei reuniuni desfășurate lângă Sibiu, la care au participat reprezentanți ai transportatorilor de mărfuri din întreaga țară, împreună cu delegații ale patronatelor din transportul rutier.
Este vorba despre reprezentanți ai transportatorilor din 24 de județe ale țării, precum și de lideri ai Asociației Patronale a Transportatorilor din Arad, Federației Operatorilor Români de Transport, Federației Transportatorilor Europa, Asociației Transportatorilor Rutieri în Construcții, Breslei Marilor Transportatori din Cluj și Asociațiilor transportatorilor rutieri de mărfuri din Maramureș, Transilvania, Moldova și Constanța, patronate membre al Confederației Naționale Rutiere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News