Transportatorii românii a căror marfă a fost distrusă la protestele din Franța, acuzații grave: Jandarmii luminau cu lanterna etichetele produselor

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Camionagiii românii cu marfa distrusă la protestele din Franța au făcut mai multe declarații despre incidentul prin care au trecut.

Transportatorii românii cu marfa distrusă la protestele din Franța susțin că jandarmii luminau cu lanterna etichetele produselor și că nu au făcut nimic pentru a-i opri pe protestatari să distrugă acele tone de carne.

"Nu am avut ce să facem acolo pentru că nu ni s-a spus absolut nimic legat de ce urma să se întâmple. Ni s-a spus doar să oprim camionul, care a fost blocat de foarte multe persoane ce s-au pus în fața camionului. Vă dați seama că noi nu am avut cum să mai înaintăm. A trebuit să ne oprim.

VEZI ȘI: Camioanele românilor, vandalizate de protestatarii din Franța. Tone de carne, strivite sub roțile tractoarelor. "Am rămas șocați, nu știam ce ni se întâmplă"

Au venit, ne-au spus că trebuie să oprim, că acolo se va descărca toată marfa. Ni s-a spus că trebuie să stăm calmi, să fim pașnici, ca să nu ni se întâmple nouă nimic rău. Și s-au apucat, între timp, să descarce toată marfa, fără nicio explicație, fără nimic (...)

După ce ne-au descărcat, au spus că suntem liberi, putem să plecăm. Noi am plecat din sensul giratoriu undeva, la două, trei sute de metri mai în față. Acolo, așteptând un echipaj de poliție cu care puteam să stăm de vorbă sau să luăm legătura cu cineva, am anunțat firma. Firma a sunat peste tot ca să vină un echipaj de poliție, să ne dea și nouă un proces verbal sau ceva pentru marfa distrusă.

Transportator român: Jandarmii au luminat cu lanterna, să vadă protestatarii ce scrie pe etichetele de pe marfă

Între timp, acolo au mai oprit încă două camioane cu numere de Franța, care erau încărcate cu legume și fructe din Spania și, din ce am înțeles din discuțiile protestatarilor, erau cu destinația Lyon. Acele camioane au fost descărcate complet lângă ei.

La al doilea camion a venit un echipaj de la jandarmi cu o lanternă, pentru că se întunecase. Iar jandarmii au luminat cu lanterna, să vadă protestatarii ce scrie pe etichetele de pe marfă. Deci jandarmeria era acolo, dar nu a făcut absolut nimic. Se uitau, pur și simplu, cum (protestatarii) descarcă, cu tractoarele, celelalte camioane pe care le opriseră protestatarii.

Toată marfa de import care intra în Franța, în special mâncare, era distrusă. A mai trecut un coleg român pe lângă noi, care era încărcat cu cutii de suc, cutii din acelea de aluminiu, care erau cu destinație Franța. Lui nu i-au făcut absolut nimic, l-au lăsat să treacă.

Singura problemă pentru ei (protestatarii, n.r.) a fost doar marfa venită din exterior, marfa de import care era pentru supermarket-uri, mâncarea, în general.

Față de noi nu au fost violenți, dar, în momentul în care ne-au oprit, ne-au spus să fim pașnici și să cooperăm. Vă dați seama, în momentele alea, acolo, nu prea puteai să faci mare lucru sau să poți să te opui, pentru că erau două, trei sute de oameni. Noi doi nu aveam nicio putere, atâta timp cât jandarmeria nu a intervenit și nu a făcut nimic", a spus Nicolae Badea, la Antena 3 CNN.

"Noi, personal, nu putem face nimic. Firma se ocupă de toate demersurile. Acolo nu a stat de vorbă nimeni cu noi. Au venit doi jandarmi la mine, eu fiind la volan, și nici ei nu mi-au zis că este protest. M-au întrebat dacă am făcut fotografii și le-am zis că nu. Au mers în spatele camionului și au făcut ei ceva fotografii sau filmări, nu știu ce au făcut exact, după care au plecat liniștiți. Adică nu ne-a spus nimeni nimic, nici în primul sens giratoriu, unde s-a dat mașina de poliție la o parte, ca să trecem noi. Nu ni s-a explicat absolut nimic și nici noi nu știam", a afirmat, la rândul său, Maria Badea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel