Transporturile, perturbate de ninsoare, în Marea Britanie

Transporturile din Marea Britanie au fost serios perturbate de zăpadă, la începutul acestei săptămâni, mai ales în Scoţia, unde trei aeroporturi au fost nevoite să se închidă parţial.

Serviciile de meteorologie britanice, care au avertizat că temperaturile scăzute cauzate de vântul rece din nord-estul Europei ar putea dura toată săptămâna, au prevăzut o nouă zi geroasă şi pentru marţi marţi, şi au emis buletine de alertă pentru estul ţării, potrivit AFP.

Sute de şcoli nu şi-au mai deschis porţile din cauza zăpezii, care a căzut din abundenţă cu începere din weekend, mai ales în nordul ţării.

Scoţia se numără printre regiunile afectate cel mai mult. Aeroporturile din Edinburgh, Glasgow şi Aberdeen au fost închise timp de câteva ore pentru a se înlătura zăpada de pe pistă. Temperaturi de -16,1 grade s-au înregistrat în noaptea de duminică spre luni în Scoţia, în regiunea Highlands, la Altnaharra.

Marea Britanie nu a mai cunoscut o astfel de ninsoare timpurie din 1993.

sursa: Agerpres

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel