Valoarea tranzacţiilor imobiliare va creşte anul viitor cu până la 500-550 milioane de euro, ca urmare a lichidării de către bănci a activelor neperformante.
Autor: Raluca Bădoiu
,,Pentru 2012 anticipăm o creştere moderată a volumului tranzacţiilor imobiliare până la 500-550 de milioane de euro, reprezentând un avans de 10% de la estimarea noastră pentru 2011. Estimarea se bazează pe ceea ce vor scoate băncile la lichidare în efortul lor de a se recapitaliza. Practic, obiectivul instituţiilor financiare este să atingă ţinta de 9% capital propriu - Tier 1, aşa cum a fost acesta stabilit în reglementarea Basel 3, al cărei termen este sfârşitul lunii iunie 2012", a declarat Cristian Ustinescu, director de investiţii la DTZ Echinox.
El apreciază că din cele câteva miliarde de euro cât cumulează împrumuturile cu garanţii imobiliare cel puţin 300 de milioane de euro vor veni din astfel de lichidări.
"Estimăm că diferenţa până la 500-550 de milioane se va concretiza în tranzacţii tipice şi cele alternative, precum agricultură, păduri şi proiecte de energie verde", a spus Ustinescu.
În primele trei trimestre din acest an, potrivit DTZ, au fost încheiate tranzacţii imobiliare în valoare de 273,6 milioane de euro, reprezentând o creştere cu 46% faţă de acelaşi interval din 2010.
În perioada analizată, proiectele mixte au atras cele mai mari fonduri, respectiv 66% din volumul total, acestea fiind urmate de sectorul rezidenţial, cu 20%.Sectorul de retail a atras 7,9% din valoarea tranzacţiilor, care au inclus două centre comerciale, o galerie comercială şi o unitate de bricolaj, cumulând 21,5 milioane de euro.
DTZ menţine estimarea privind valoarea tranzacţiilor imobiliare din acest an la aproximativ 500 milioane de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu