Condițiile meteo au permis reluarea tranzitului cu feribotul peste Dunăre, la Bechet.
Citește și: Cod roșu de averse și Cod portocaliu de intensificări ale vântului. ANM: Cantitățile vor depăși 35 l/mp
Tranzitul peste Dunăre cu feribotul a fost reluat, marți, la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Bechet, după ce luni fusese oprit din cauza vântului puternic.
”Operatorul feribotului Bechet-Oryahovo a informat Poliția de Frontieră despre faptul că platforma feribot care deservește linia Bechet-Oryahovo și-a reluat activitatea, ca urmare a ameliorării condițiilor meteo”, informează Poliția de Frontieră, scrie Agerpres.
Astfel, pentru evitarea aglomerării punctului, polițiștii recomandă participanților la traficul transfrontalier să utilizeze și celelalte puncte de trecere de la granița cu Bulgaria.
”Informații utile privind situația traficului se regăsesc consultând aplicația Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a instituției www.politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpului de așteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei”, au mai transmis polițiștii de frontieră.
Potrivit INGHA, la Bechet, la data ultimei actualizări, în această dimineață, la ora 6.00, nivelul Dunării este de 321 cm, cu o variație zilnică de -7 cm, având o tendință de evoluție în scădere. De altfel, nivelul Dunării se află sub cotele de apărare.
Dunărea va avea un debit în scădere, la intrarea în țară, în decursul următoarelor zile, după care va deveni relativ staționar, dar tot peste mediile lunilor septembrie și octombrie, arată prognoza publicată, luni, de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA).
Astfel, până pe data de 4 octombrie, pe secțiunea Baziaș, debitele Dunării Debitul vor ajunge la valoarea de 7.100 mc/s, după care vor deveni relativ staționare, în intervalul 7.100 - 7.200 mc/s, peste mediile multianuale ale lunilor septembrie (3.800 mc/s) și octombrie (3.850 m3/s).
De asemenea, în aval de Porțile de Fier debitele vor fi, în general, în creștere, mai puțin în primele zile ale intervalului de prognoză, când vor fi în scădere ușoară pe sectorul Gruia - Corabia.
FOTO: INHGA
Hidrologii menționează că, pe râuri, în perioada 1 octombrie, ora 7:00 - 7 octombrie, ora 7:00, debitele vor fi, în general, în scădere (în special în prima parte a intervalului), cu excepția cursurilor mijlocii și inferioare ale râurilor mari, unde vor fi în creștere prin propagare. Citește articolul complet aici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu