Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis, marţi, că primarii, consilierii care au trecut la alte partide ca urmare a aplicării Ordonanţei 55/2014 declarată neconstituţională de CC, nu-şi vor pierde mandatele. În acest context, reprezentanţii PNL au anunţat că vor contesta decizia la CCR. Curtea Constituţională a decis însă că această ordonanţă este neconstituţională.
Comisia a dezbătut proiectul de respingere a Ordonanţei 55 privind migraţia aleşilor adoptând un amendament al PSD care prevede că "toate efectele juridice, poltice sau de altă natură produse ca urmare a exprimării opţiunii de către primari, consilieri care urmare a Ordonanţei 55 se păstrează în integralitate".
Comisia a respins în schimb toate amendamentele PNL care prevedeau ca aleşii locali care au trecut la alt partid să-şi piardă mandatele, iar sumele privind indemnizaţiile încasate de aceştia să fie recuperate, precizează Mediafax.
Vicepreşedintele Comisiei,Teodor Nicolescu (PNL) a declarat după şedinţă că PNL va sesiza Curtea Constituţională dacă acest amendament va fi adoptat de plenul Camerei şi al Senatului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu