Fostul lider al democrat-liberalilor constănţeni Stelian Duţu a trecut la PNL şi va candida, vineri, pentru un loc în cadrul Biroului Permanent Judeţean al organizaţiei liberale Constanţa.
Deputatul Gheorghe Dragomir a spus despre Duţu că are o experienţă politică vastă pe care o va pune în slujba PNL. El a mai spus că Duţu nu intenţionează să candideze, la viitoarele alegeri, pentru nicio funcţie în consiliul local şi nici nu doreşte să fie parlamentar.
Stelian Duţu a avut nevoie de o derogare de la statutul partidului, pentru a candida la Conferinţa Judeţeană de vineri. Candidatura acestuia nu ar fi fost posibilă, fără această derogare pentru că nu are şase luni în partid. Duţu este singurul candidat pentru postul de preşedinte al partidului.
Stelian Duţu a condus organizaţia PD Constanţa încă de la înfiinţare şi până în anul 2001. Apoi a plecat la PNL, unde nu a stat decat un an. Următorul partid a fost Partidul Umanist Român(PUR), unde a rămas până în 2003. În 2003, s-a întors la conducerea PD Constanţa, funcţie care a ocupat-o până în 2008, când şi-a dat demisia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News