S-a ales varianta autostrăzii A9 ce va lega Timișoara de Moravița. Anunțul a fost făcut de Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. Autostrada va porni dintr-un punct al autostrăzii A1, zona Remetea Mare, și va avea aproximativ 70 km.
Au fost 11 variante de traseu pentru studiul de fezabilitate al autostrăzii. Din cele 11 variante, în urma analizelor de criterii – 70% economice și 30% de mediu, a fost aleasă câștigătoare o rută care se desprinde din A1 în zona Remetea Mare și continuă în paralel cu centura Timișoara Sud până în zona Giroc. De acolo, traseul continuă pe ruta Jebel – Opatița – Stamora Germană – Moravița, până la granița cu Serbia. 85 de puncte din 100 a obținut această rută în cadrul analizei.
32 luni a avut la dispoziție câștigătorul licitației de realizare a studiului de fezabilitate, Search Corporation SRL – Egis Romania SA, din august 2019.
Potrivit ministrului transporturilor, Cătălin Drulă, până în primăvara lui 2022 trebuie să fie gata faza a doua a studiului de fezabilitate, care implică investigații detaliate de teren (studiile geotehnic, arheologic, topografic și de mediu), iar în acest an sunt alocate 4,9 milioane de lei de la bugetul de stat, bani din fonduri europene, pentru acest proiect.
„S-a încheiat analiza multicriterială a studiului de fezabilitate pentru Autostrada Timișoara – Moravița (circa 70 de km lungime), iar acum pot începe investigațiile de teren și proiectarea detaliată. În cadrul proiectului, au fost cercetate 11 variante de traseu. Toate au fost comparate în cadrul analizei multicriteriale, pe baza unor norme economice și de mediu (…) Pe primul loc se află, la mare distanță de celelalte alternative de traseu, varianta 5 (85 de puncte din 100, în timp ce a doua clasată a avut 54 de puncte). A9 Timișoara – Moravița este crucială pentru conexiunea vestului țării cu Serbia și, mai departe, la rețeaua rutieră din Balcanii de Vest, respectiv din sudul Europei”, a scris Cătălin Drulă pe Facebook.
CNAIR și Ministerul Transporturilor au convenit în data de 20 august 2019 încheierea contractului de finanțare pentru proiectul „Elaborare Studiu de Fezabilitate pentru obiectivul Autostrada Timișoara- Moravița” în vederea acordării finanțării nerambursabile alocată prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020.Valoarea totală a proiectului este de peste 14,5 milioane de lei și va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 85% contribuția Uniunii Europene din Fondul de Coeziune -10.544.270,83 lei, 15% contribuția proprie -1.860.753,67 lei, restul de 2.288.018,47 lei reprezentând cheltuieli neeligibile inclusiv TVA, precizează Tion.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News