Directorul științific al INFP, Mircea Radulian, nu exclude posibilitatea unui cutremur mare în România, una dintre cele mai active țări din Europa, din punctul de vedere al activității seismice.
"România e o țară seismică activă, una dintre statele cele mai active din Europa, în special din cauza cutremurelor din Vrancea și având în vedere frecvența cu care aceste cutremure vrâncene apar, mă refer la cutremurele mari, nu putem neglija eventualitatea unui cutremur mare oricând de acum încolo. Din acest punct de vedere trebuie să fim pregătiți în permanență pentru un astfel de eveniment", spunea Mircea Radulian, la România TV, după cutremurul din urmă cu două zile, de 4,6 grade pe scara Richter.
El a dat și un avertisment pentru Capitală: "Ce ar trebui să se ştie este că Bucureştiul este unul din cele mai vulnerabile oraşe, nu ştiu dacă e primul din Europa, dar va avea o reală problemă la următorul cutremur. E un lucru evident care necesită o acţiune concentrată din partea autorităţilor pentru a rezolva cât mai repede această problema şi într-un mod cât mai eficient".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu