Prezentă în emisiunea De Ce Citim, dedicată psihologiei dorințelor de Anul Nou, prof.univ. Georgeta Pânișoară, de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității București, a vorbit despre felul în care trebuie să ne organizăm obiectivele pentru anul următor, astfel încât ele să se îndeplinească.
„Sunt cercetări care arată că dacă ne fixăm obiective pe șase luni realizăm mai mult decât am realiza dacă le fixăm pe un an. Pentru că (un an) este o perioadă extrem de lungă și se diluează dorința noastră de a le realiza. De altfel, există studii care arată că, la 3 luni, 50% dintre aceste obiective pe care ni le fixăm cam dispar. Și mai există studii care arată că dincolo de acest 50% din dorințele se mai diluează și ele și doar 20% dintre persoanele care-și propun obiective se pare că le mai urmăresc după 6 luni. Nu putem să ne setăm obiectivele și apoi să așteptăm să se îndeplinească singure și să deschidem șampania sau să cumpărăm artificii peste 6 luni, căci s-au îndeplinit singure, cum se tot vorbește cu manifestarea asta în ultimele perioade de timp. Puneți dorințe și lasă-le să se manifeste. Nu e chiar așa, trebuie să facem și noi un efort, să acționăm și noi.", a spus prof.univ. Georgeta Pânișoară.
Cum facem să avem așteptări realiste
„Facem un diagnostic, să vedem de la ce pornim. Stabilim niște categorii, pentru că ne este mai clar spre ce direcție ne ducem în acele categorii. Dacă ne luăm niște repere extrem de generale s-ar putea să nu evaluăm atât de bine situația și s-ar putea să nici nu prea știm exact spre ce ne direcționăm. Sunt mulți care spun că ei nu vor să-și seteze obiective sau dorințe pentru că nu se vor îndeplini, dar dacă eu nu știu spre ce mă duc, n-am claritate, n-am viziune, cum o să ajung acolo? Trebuie să vedem unde ajungem și trebuie să fie destul de clar unde vrem să ajungem. Se vorbește și de „Future Self” (FutureMe), adică de Viitorul nostru Eu și este cu atât mai bine să trăim conform acelui „Future Self”, pentru că dacă trăim prezentului self, noi deja suntem aici. Dacă trăim eului din prezent nu prea ne putem dezvolta. Dacă mă văd un pic cum vreau să fiu, tind să îmi formez deprinderile de a ajunge acolo. Prin deprinderi nou formate, trebuie să ieșim din zona de confort.”, a spus prof.univ. Georgeta Pânișoară la emisiunea De Ce Citim, de pe DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu