Mihai Fifor, liderul senatorilor PSD, a declarat că "salută decizia plenului Senatului şi votul prin care aleşii locali vor primi indemnizaţii după un mandat întreg".
Senatul a adoptat proiectul privind pensiile speciale pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene cu 101 voturi 'pentru' şi doar 6 'abţineri'.
Liderul Grupului Senatorilor PSD şi Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Mihai Fifor a declarat că "salută decizia plenului Senatului şi votul prin care aleşii locali vor primi indemnizaţii după un mandat întreg".
Nu vor beneficia de această pensie cei care au fost condamnaţi definitiv cu executare în exercitarea funcţiei de ales local, primar, viceprimar, preşedinte de consiliu judeţean şi vicepreşedinte de CJ. De asemenea, nu se pot cumula pensia de ales local şi cea de parlamentar.
"Trebuie să renunțăm la ipocrizie"
Mihai Fifor este de părere că "PSD îşi poate asuma acest demers al pensiilor pentru aleşii locali. Social democraţii au dorit o clarificare rapidă a aceastei probleme stringente pentru reprezentanţii administraţiei locale şi centrale. Trebuie să renunţăm la ipocrizia cu care ne-au obişnuit partidele de dreapta, care spun "nu" demersului parlamentar, dar care se bucură când beneficiază, în cele din urmă, de el".
"Aşa cum, pentru parlamentari a fost aprobată indemnizaţia ca fiind una constituţională, susţin cu tărie ca aleşii locali trebuie să beneficieze şi ei, ca şi alte categorii sociale, de această măsură. În lipsa unei asemenea clarificări legislative, trebuie să recunoaştem că primarii sunt supuşi unor vulnerabilităţi în fiecare zi, în faţa oricui. Votul de astăzi va face dreptate şi pentru aleşii locali", a mai precizat Liderul Grupului Senatorilor PSD şi Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Mihai Fifor.
Legea privind indemnizaţia aleşilor locali a ajuns pe masa conducerii Senatului, după ce judecătorii CCR au solicitat reexaminarea din partea Parlamentului. Legea va intra în vigoare din ianuarie 2017. Senatul este for decizional.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu