Trei bărbaţi au fost inculpaţi, miercuri, de justiţia americană pentru furnizarea de medicamente contrafăcute care conţin fentanil, un opiaceu extrem de puternic, rapperului Mac Miller cu două zile înainte de moartea acestuia, în septembrie 2018, informează AFP.
Cei trei sunt Cameron Pettit, 28 de ani, Stephen Walter, 46 de ani, şi Ryan Reavis, 36 de ani. Artistul de 26 de ani, pe numele său real Malcolm McCormick, a fost descoperit mort la domiciliul său din Los Angeles pe 7 septembrie 2018. Rapperul a murit accidental după ce a înghiţit un 'amestec toxic' de fentanil, cocaină şi alcool, potrivit autopsiei. Potrivit autorităţilor federale din California, care investighează cazul, Cameron Pettit a acceptat să-i ofere rapperului originar din Pittsburgh pastile de oxicodonă - un analgezic din familia opiaceelor folosit de mulţi dependenţi de droguri - cocaină şi un sedativ. 'Însă în loc să-i ofere însă oxicodonă autentică (...), Pettit este acuzat că i-a vândut lui McCormick pastile contrafăcute conţinând fentanil, un opiaceu sintetic, de 50 de ori mai puternic decât heroina', a explicat procurorul Nick Hanna la începutul lunii septembrie. Cei trei bărbaţi riscă închisoarea pe viaţă.
Sursa: Agerpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News