Trei bărbați din Harghita, reținuți pentru agresiune și furt

Cei trei agresori și persoana căreia i-au fost furați banii se cunoșteau între ei.

Citește și: Furtul de mașini - o poveste internațională cu final nefericit. Cum sunt prinși hoții /video

Trei bărbați au fost reținuți de polițiștii din Toplița pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, aceștia fiind acuzați că au agresat un tânăr și i-au furat banii pe care îi avea la el, a informat luni Biroul de Presă al IPJ Harghita, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, duminică seara, Poliția Toplița a fost sesizată de un bărbat de 25 de ani că ar fi fost agresat de trei persoane, pe o stradă din municipiu.

”La fața locului s-a deplasat imediat o echipă operativă, care, din primele cercetări, a constatat faptul că bărbatul în cauză în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Toplița ar fi fost agresat de trei bărbați, care i-au aplicat lovituri cu obiecte contondente pe diferite părți ale corpului, după care au plecat într-o direcție necunoscută, cu un autoturism. Totodată, bărbatul a declarat faptul că cele trei persoane i-ar fi sustras din buzunarul hainei și suma de 1.000 de lei”, a transmis IPJ Harghita.

Luni dimineața, cei trei bărbați, unul de 19 ani și ceilalți doi de 33 de ani, au fost depistați de polițiști în municipiul Toplița, iar luni după-amiază s-a luată măsura reținerii preventive pentru 24 de ore.

”Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și a stabilirii întregii activități infracționale a celor trei bărbați, fiind întocmit și un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri și alte violențe, furt calificat și tulburarea liniștii și ordinii publice, urmând ca la finalul acestora să fie propusă soluție legală. Facem mențiunea că persoanele implicate în eveniment se cunoșteau între ele”, a precizat Biroul de Presă al IPJ Harghita.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel