Trei comandori din cadrul Inspectoratului de Aviație, trimiși în judecată pentru fraudarea unui concurs

Trei comandori din cadrul Inspectoratului General de Aviație au fost trimiși în judecată după ce ar fi fraudat un concurs.

Trei comandori din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi de fraudarea unui concurs, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat DNA, concursul viza ocuparea ocuparea funcţiei de comandant al Detaşamentului Aeromedical şi comandant al Punctului de Operare Aeromedical Bucureşti.

"Procurorii anticorupţie de la Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Cătălin Ungureanu, comandor, la data faptelor împuternicit adjunct (pentru zbor) al şefului Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pentru abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii de foloase necuvenite.", se arată în comunicatul DNA.

În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Nicolae-Lucian Lupescu, comandor, la data faptelor, împuternicit comandant al Detaşamentului Aeromedical din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie, iar în prezent ofiţer specialist în cadrul Serviciului cooperare aeronautică internaţională. A mai fost trimis în judecată Tudor Radu, locotenent-comandor, ofiţer pilot de aeronave în cadrul Detaşamentului Aeromedical al Inspectoratului General de Aviaţie, pentru complicitate.

Ar fi transmis subiectele de examen



Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în contextul unui concurs desfăşurat în perioada 12 septembrie 2019 - 28 octombrie 2019, pentru ocuparea funcţiei de comandant al Detaşamentului Aeromedical şi comandant al Punctului de Operare Aeromedical Bucureşti din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie, Cătălin Ungureanu, preşedinte al comisiei de concurs, i-ar fi transmis subiectele de examen lui Lupescu, în preziua concursului, pentru a-i asigura promovarea.

Nicolae-Lucian Lupescu, mai spun anchetatorii, ar fi beneficiat şi de ajutorul lui Tudor Radu, subordonat al acestuia, care, anterior desfăşurării examenului, i-ar fi înlesnit, prin asumarea verificării corectitudinii răspunsurilor, celui dintâi, asigurarea promovării examenului. Totodată, arată DNA, Lupescu ar fi încasat, în perioada de 25 noiembrie 2019 - 26 iunie 2020, cu titlu de folos necuvenit, drepturi salariale corelative în sumă de 2.116 lei, aferente ocupării respectivei funcţii de conducere. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Militar Bucureşti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel