Statisticile publicate joi dimineață de Bruxelles au adus vești proaste pentru economia zonei euro (18 țări), în special din cauza declinului înregistrat de motorul economic al Uniunii Europene, Germania. România a intrat în recesiune tehnică, însă vecinii săi regionali au înregistrat creșteri moderate sau de-a dreptul surprinzătoare, în cazul Ungariei lui Viktor Orban.
Potrivit Eurostat, recesiunea tehnică reprezintă existența a două trimestre consecutive cu scădere economică. Datele Bruxelles-ului arată că economia României a avut în primul trimestru al acestui an scădere de 0,2%, iar în al doilea trimestru o scădere de 1,0%. Față de aceeași perioadă a anului trecut, există o creștere de 1,4%.
Vecina de la Sud a României, Bulgaria, a înregistrat în primul trimestru al acestui an o creștere de 0,3%, iar îl al doilea trimestru de 0,5%. În raport cu aceeași perioadă a anului trecut, economia Bulgariei s-a mărit cu 1,6%.
În cazul Poloniei, creșterea de pe primul trimestru a fost de 1,1%, iar pe al doilea trimestru de 0,6. Față de aceeași perioadă a anului trecut, creșterea este de 3,2%.
Analiștii economici au fost surprinși de ritmul alert de creștere al Ungariei. Pe primul trimestru al acestui an, economia Budapestei a crescut cu 1,1%, iar pe al doilea trimestru cu 0,8%. Marea surpriză o reprezintă cifra care arată starea economiei în raport cu aceeași perioadă a anului trecut: creșterea este de 3,7%.
Motorul german s-a gripat
Publicația de specialitate Bloomberg listează trei aspecte notabile ale cifrelor remise de Bruxelles miercuri dimineață:
- PIB-ul zonei euro (țările care folosesc moneda unică euro, România nu este inclusă - n.r) nu a crescut în al doilea trimestru, ratând așteptările piețelor;
- Nu a apărut nicio calamitate în rândul economiilor periferice (Portugalia, Spania), ci performanțe slabe ale celor mai mari trei economii ale zonei euro: Italia, Franța și, cel mai important, Germania;
- Germania - motorul regional și cel mai influent lider politic și financiar - s-a alăturat Italiei în ceea ce privește contracția economică; este o chestiune de timp până când și Franța va intra în acest "club".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu