Trei copii care se jucau cu bicicletele pe un lac înghețat din Brașov au căzut în apă. Unul este de negăsit 

Un luptător UFC și-a spart capul când a plonjat în gheața unui lac / Sursă foto: Pixbay
Un luptător UFC și-a spart capul când a plonjat în gheața unui lac / Sursă foto: Pixbay

Este alertă în județul Brașov, acolo unde trei copii au căzut cu bicicletele în lacul înghețat. 

Dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost sesizat sâmbătă, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că 3 copii, care se aflau pe raza unui lac înghețat, situat în localitatea Dumbrăvița, județul Brașov, au căzut în apă, ca urmare a spargerii gheții.

La fața locului s-au deplasat, de îndată, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara, pompieri și scafandri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, precum și echipaje SMURD.

Din primele cercetări efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că 4 copii, toți în vârstă de 14 ani, se aflau cu bicicletele pe suprafața înghețată a unui lac din localitatea Dumbrăvița, județul Brașov, iar ca urmare a ruperii gheții, 3 dintre aceștia au căzut în lac.

În continuare, doi dintre cei trei copii au reușit să iasă din lac, pentru cel de-al treilea fiind desfășurate activități de căutare de către reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.

Dintre cei doi copii care au reușit să iasă din lac, unul a fost consultat la fața locului de către cadrele medicale, iar cel de-al doilea a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Activitățile sunt în curs de desfășurare, relatează Mediafax. 

Oficial de la IPJ Brașov despre copiii căzuți în apa înghețată

„La data data de 22 ianuarie 2022, în jurul orei 14.30, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că trei minori care se aflau pe raza unui lac înghețat, situat în localitatea Dumbrăvița, județul Brașov, au căzut în acesta, ca urmare a spargerii gheții.
La fața locului s-au deplasat, de îndată, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara, pompieri și scafandri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, precum și echipaje SMURD. Din primele cercetări efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că 4 persoane, toate în vârstă de 14 ani, se aflau cu bicicletele pe suprafața înghețată a unui lac din localitatea Dumbrăvița, județul Brașov, iar ca urmare a ruperii gheții, 3 dintre acestea au căzut în lac", a declarat Nadia Olaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel