Trei demisii, pe ordinea de zi a BP al Camerei Deputaților

Demisiile a trei deputați figurează pe ordinea de zi a ședinței de marți a Biroului Permanent al Camerei Deputaților. Dan Ilie Morega a anunțat că demisionează din fruntea organizației județene a UNPR Gorj, liberalul Nicolae Jolţa a declarat că se va înscrie în Partidul Democrat-Liberal, iar deputatul PNL Adriana Săftoiu și-a prezentat demisia din Parlamentul României.

Deputul Dan Ilie Morega demisionează din funcţia de preşedinte al UNPR Gorj, după numai cinci luni de la înscrierea în partidul progresiștilor, invocând motive personale dar și lipsa de colaborare în plan judeţean cu reprezentanţii conducerii organizaţiei PDL.

"Am înaintat toate documentele la UNPR şi la Parlament să trec în grupul parlamentarilor independenţi. Vreau să înlătur orice speculaţie, relaţiile mele cu Oprea (Gabriel Oprea, n.r.), cu conducerea partidului au fost unele bune. Am demisionat din motive personale, legate de o serie de analize pe linie de sănătate pe care trebuie să le fac, dar şi din cauza lipsei de strategie şi de colaborare în plan judeţean cu PDL", a declarat Morega, într-o conferinţă de presă.

În schimb, deputatul liberal Nicolae Jolţa a anunţat, luni 16 ianuarie, într-o conferinţă, că a trecut la PDL, fără a  dezvălui motivele care l-au determinat să ia o astfel de hotărâre, amintind doar că decizia finală a luat-o după o discuție cu preşedintele PNL Bihor, senatorul Cornel Popa.

"Începând de azi voi activa în PDL şi, odată cu începerea noii sesiuni parlamentare, voi activa în cadrul grupului PDL din Parlament. A fost o decizie personală şi cred că împreună cu oamenii de aici vom sprijini proiectele din Bihor", a declarat deputatul Nicolae Jolţa.

Deputatul liberal Adriana Săftoiu a înregistrat marți la Camera Deputaților demisia sa din Parlament, urmând ca azi, în prima zi a sesiunii parlamentare, să o anunțe oficial de la tribuna Parlamentului.

Potrivit celor declarate, Adriana Săftoiu consideră că demisia sa este un gest de minimă demnitate. „Eu îmi voi păstra demisia. E un gest de demnitate și de onoare față de cetățenii care ne-au votat, care acum cer alegeri anticipate. Cred că avem obligația toți să le dăm acest drept: să îi realeagă pe acei conducători pe care îi vor acum” de mai spus Adriana Săftoiu, cu referire la decizia inițială a PNL de a declanșa greva parlamentară și depunerea de demisii în bloc a Opoziției.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel