Trei fete fugite dintr-un centru de plasament din Botoșani, găsite de poliţişti după circa 24 de ore

Trei fete au fugit dintr-un centru de plasament din municipiul Botoşani, acestea fiind identificate după aproape 24 de ore de către poliţişti, a declarat, marţi, pentru Agerpres, directorul adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Doina Nacu.

Potrivit sursei citate, fetele, care au vârste cuprinse între 14 şi 17 ani, au ieşit din centrul de plasament fără încuviinţarea personalului de supraveghere, iar dispariţia lor a fost sesizată instituţiilor statului.

"Fetele au fost identificate, audiate şi internate, ulterior, în Centrul de Primire a Copilului în Regim de Urgenţă, unde vor rămâne mai multe zile", a afirmat Nacu.

Reprezentanţii Poliţiei susţin că fetele au părăsit, duminică, municipiul Botoşani, cu un taxi, plecând spre Iaşi însoţite de prietenul celei mai mari dintre ele. Luni după-amiază, în timp ce se întorceau de la Iaşi, acestea au fost depistate de poliţişti şi duse la audieri.

"Nu există elemente care să conducă la faptul că persoanele respective ar fi fost victime ale unei infracţiuni", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Maria Carp.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel