Trei francezi blocaţi pe munte, în Buzău, salvaţi de jandarmii montani

Arhiva Salvamont România
Arhiva Salvamont România

Trei cetăţeni francezi au rămas blocaţi pe munte, în judeţul Buzău, şi au avut nevoie de intervenţia salvamontiştilor. 

Trei cetăţeni francezi care au rămas blocaţi cu autoturismul în timp se deplasau pe drumul spre trovanţi, cunoscut obiectiv turistic din localitatea Bozioru, au fost ajutaţi de jandarmi pentru a se întoarce până la locul de cazare.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Buzău, cei trei turişti ar fi consultat, vineri, o aplicaţie de navigaţie şi au ales un drum greu accesibil, cu toate că autoturismul acestora nu ar fi fost adecvat unui astfel de traseu.

"Jandarmii montani din cadrul Postului Berca s-au deplasat în cel mai scurt timp către locaţia indicată, unde reprezentaţi ai administraţiei publice locale a comunei Bozioru au încercat să scoată autoturismul din noroi, însă fără succes. Având în vedere temperaturile scăzute, condiţiile meteo nefavorabile şi lăsarea serii, persoanele au fost transportate de către jandarmii buzoieni până la locul de cazare, pentru a fi în siguranţă, urmând a recupera autoturismul în perioada următoare", informează IJJ.

Pentru a evita astfel de situaţii, jandarmii montani le recomandă turiştilor să se informeze cu privire la prognoza meteo şi itinerariul propus, să poarte echipament adecvat, să se asigure că autoturismul este echipat corespunzător, iar în cazul apariţiei unor situaţii de dificultate sau risc la adresa integrităţii, sănătăţii sau vieţii să solicite sprijin prin numărul unic 112, scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel