Află în articol care sunt cele cinci greșeli pe care le fac oamenii atunci când se pensionează anticipat.
Mulți oameni vor să se pensioneze anticipat, dar nu știu cum să facă corect și calculat acest lucru. Business Insider a vorbit cu un planificator financiar certificat despre cele mai frecvente greșeli pe care le fac oamenii atunci când încearcă să se pensioneze anticipat. Acesta a explicat cum pot oamenii evita o mulțime de probleme prin planificarea din timp. Deși sfaturile sunt în principal pentru oamenii care locuiesc din SUA, acolo unde e un alt sistem, unele dintre ele pot fi aplicate și de către seniorii la noi.
Atunci când ne gândim la planificarea pensionării, deseori ne gândim cum să economisim și să ne investim banii astfel încât ei să crească. Dar Ryan Nelson, planificator financiar certificat, spune că o greșeală pe care o fac în mod obișnuit oamenii este că nu se gândesc strategic la planificarea lor fiscală.
O modalitate de a face acest lucru este prin optimizarea recunoașterii venitului, care este practica recunoașterii voluntare a veniturilor din conturile de pensionare în primii câțiva ani de pensionare, atunci când venitul dvs. ar putea fi mai mic deoarece nu mai lucrați.
„Prin această strategie, o persoană poate converti banii din conturi înainte de impozitare, într-un mod eficient din punct de vedere fiscal. Făcând acest lucru, ei pot să plătească impozite pe suma convertită la o rată de impozitare mai mică, iar asta le va permite banilor să crească fără taxe”, a spus el.
Întrucât mulți oameni din SUA obțin tarife reduse de asigurări de sănătate prin angajatorul lor sau angajatorul soțului lor, Nelson a spus că o mare greșeală pe care o fac aceștia este să nu planifice bani și pentru a coperi costul asigurării odată ce trebuie să plătească singuri întreaga poliță.
„Înainte de a vă pensiona, trebuie să știți cât va costa asigurarea de sănătate odată ce nu o mai aveți subvenționată prin intermediul unui angajator”, a spus el.
El a sfătuit oamenii să calculeze în mod proactiv costul asigurării de sănătate în timpul pensionării anticipate.
„Deoarece aceste costuri pot fi destul de mari, este util să luați în considerare costul lunar al vieții atunci când vă pensionați”, a spus el.
În România pensionarii beneficiază de asigurare medicală fără plata contribuției, dar dacă vă pensionați anticipat din proprie inițiativă (cu mai mult 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare) s-ar putea să fiți nevoiți ca mai mulți ani la rând să vă plătiți singuri asigurarea de sănătate, până atingeți vârsta pensionării.
Pentru ca o persoană să renunțe la locul de muncă și să se pensioneze mai devreme, trebuie să poată avea bani disponibili pentru a-și acopei costul vieții. Dar Nelson spune că să stabilești care este acea sumă anuală de care ai nevoie poate fi o misiune grea.
„Am observat că cheltuielile unui pensionar anticipat sunt de obicei mai mari decât plănuiau. Aceasta se datorează faptului că doresc să se bucure de independența lor financiară, care de obicei îi împinge să cheltuiască pentru activități care le aduc bucurie, cum ar fi călătoriile, mesele în oraș și participarea la alte activități cu costuri ridicate”, a spus acesta.
Nelson a spus că asta li se întâmplă cel mai des celor care se pensionează la o vârstă fragedă, deoarece sunt de obicei mai sănătoși și au energie pentru a se bucura de independența financiară.
„O modalitate inteligentă de a planifica această creștere a cheltuielilor este de a stabili cum arată primii cinci până la 10 ani de pensionare în ceea ce privește ieșirile anticipate de numerar. Acest lucru vă va ajuta să determinați dacă aveți suficient sau dacă mai trebuie să economisiți înainte de a lua această decizie majoră a pensionării”, a mai spus expertul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News