Trei liceeni, la conducerea Primăriei pentru o zi

Liceeni
Liceeni

Silviu Cătălin Luca de la Liceul 'Emil Racoviţă' din Vaslui a fost, luni, primar al municipiului pentru o zi, în cadrul unui proiect inclus în agenda Zilelor Culturale, care se derulează în perioada 12 - 15 august.

Silviu Cătălin Luca, care va absolvi anul viitor clasa a XII-a, s-a înscris în competiţie cu un proiect de promovare a municipiului intitulat Vaslui - trecut şi viitor', care presupune publicarea unor fotografii cu diverse obiective înainte şi după modernizare. Alţi doi elevi de la la liceele 'Mihail Kogălniceanu' şi 'Ştefan Procopiu' au fost desemnaţi viceprimari pentru o zi, ei participând la concursul de proiecte cu propuneri de evenimente culturale, care urmează să fie organizate pe data de 1 Decembrie, cu prilejul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri.

"Împreună cu echipa de la primărie am desemnat acest proiect câştigător, ce va prinde contur chiar anul acesta, când vom organiza o expoziţie cu astfel de fotografii, pentru a arăta exact cum a evoluat oraşul în ultimii ani. Sper că ziua de astăzi a fost una interesantă pentru cei trei elevi, aflaţi într-o cu totul şi cu totul altă postură. Au participat dimineaţă la şedinţa în care s-a făcut analiza săptămânii trecute şi au fost prezentate proiectele pentru săptămâna în curs. Sper că a fost pentru ei un bun prilej de a înţelege ceea ce se întâmplă în instituţia noastră. Chiar dacă a fost o zi plină, la final au spus că le-a plăcut, aşa că apar noi concurenţi la aceste posturi", a spus primarul Vasluiului, Vasile Pavăl.

Activitățile desfășurate de elevi

De asemenea, cei trei elevi au participat la deschiderea unei competiţii sportive, au vizitat un centru social şi staţia de epurare, au mers la Instituţia Prefectului, unde s-au întâlnit cu subprefectul judeţului şi au participat la o întâlnire cu primarul macedonean Gherasim Konzulov, prezent la Vaslui cu ocazia Zilelor Culturale ale municipiului.

"Nu eram până acum foarte informat cu privire la ceea ce presupune funcţia de primar. Am constatat că este un post solicitant şi obositor, dar organizat. Am aplicat la acest concurs de proiecte din curiozitate. Eu mă gândeam să urmez o carieră în informatică - programare, un domeniu mai discret, în care nu eşti foarte expus, dar acum, după ce am văzut ce presupune şi un post ca funcţionar public, aş lua în calcul şi să profesez în acest domeniu", a declarat Silviu Cătălin Luca.

Cei trei elevi au primit din partea municipalităţii diplome şi premii în bani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel