Trei lucruri la care trebuie să renunţi când conduci, pentru a salva vieţi

Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Sunt multe obiceiuri periculoase ale şoferilor, prin care este periclitată atât siguranţa proprie, cât şi cea a celorlalţi participanţi la trafic. 

Dar cele trei de mai jos sunt printre cele care provoacă cel mai mare pericol pe şosele. 

1. Folosirea telefonului la volan

Este una dintre cele mai frecvente cauze pentru producerea accidentelor grave. Potrivit unei statistici desfășurate în Statele Unite, folosirea telefonului la volan dublează șansele producerii unui accident. Desigur, situația nu e diferă în România, chiar dacă noi ne considerăm pui de daci. Telefonul îți solicită atenția, ochii părăsesc șoseaua, mâinile nu mai stau pe volan iar gândurile pleacă departe – tot atâtea ocazii ca să observi prea târziu un obstacol sau un alt șofer neatent. Dacă este o urgență, trage pe dreapta și utilizează telefonul în siguranță.

2. Conducerea sub influența alcoolului și/sau drogurilor

Pare la mintea cocoșului, dar pentru mulți nu este de la sine înțeles. O dovedesc desele controale ale polițiștilor care scot la iveală zeci și sute de șoferi care s-au urcat la volan băuți sau drogați. Alcoolul și substanțele stupefiante afectează serios capacitățile de reacție, deciziile și nivelul de risc asumat atunci când conduci un vehicul. Dacă mergi la o petrecere cu mașina personală, asigură-te că ai un șofer „treaz” la întoarcere sau ia un taxi, scrie promotor.ro

3. Oboseala la volan

Șoferii care conduc într-o stare avansată de oboseală sunt la fel de periculoși în trafic ca și cei care au consumat alcool. Naveta te poate face să pleci la drum când abia te-ai trezit, sau la ore târzii în noapte, dar poți să iei măsuri pentru a nu fi afectat de oboseală. Odihnește-te suficient înainte de porni la drum și fă pauze frecvente. Dacă te simți adormit oprește și trage un pui de somn – 15 minute sunt suficient pentru un start proaspăt.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel