Trei musulmani suniţi australieni, condamnaţi la închisoare pentru incendierea unei moschei şiite la Melbourne

Trei australieni, musulmani suniţi, care au atacat cu bombe incendiare o moschee şiită din Melbourne într-un atentat de tipul celor comise de gruparea Statul Islamic, au fost condamnaţi miercuri la peste zece ani de închisoare, transmite dpa.

Abdullah Chaarani (28 de ani), Ahmed Mohamed (26 de ani) şi Hatim Mukaiber (30 de ani) au fost condamnaţi de Curtea Supremă din statul australian Victoria pentru participare la un act terorist prin incendierea Centrului islamic 'Imamul Ali' din Fawkner, o suburbie din nordul metropolei Melbourne, la începutul lui decembrie 2016.

Cei trei au fost găsiţi vinovaţi de un juriu în luna mai.

Mohamed şi Chaarani au fost condamnaţi la 22 de ani de închisoare, cu posibilitatea eliberării condiţionate doar după efectuarea a cel puţin 17 ani, în timp ce Mukaiber a primit 16 ani de închisoare, cu posibilitatea eliberării condiţionate după cel puţin 12 ani. 

Înaintea atacului, pe pereţii moscheii fuseseră scrise cu vopsea cuvintele 'Statul Islamic'. Mohamed şi Chaarani încercaseră şi cu o lună înainte să incendieze moscheea, însă doar a doua încercare a fost reuşită, cu ajutorul lui Mukaiber.

În 2018, Abdullah Chaarani şi Ahmed Mohamed au fost condamnaţi pentru planificarea unui atac în perioada Crăciunului din 2016, cu numai două săptămâni după atacul de la moscheea 'Imamul Ali'.

În timpul procesului, Mohamed şi Mukaiber au negat orice implicare, în timp ce Chaarani a recunoscut participarea sa la atac, dar a precizat că nu a fost vorba despre un atac terorist, ci despre un protest cu intenţia de a promova islamul sunit. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel