Ministerul Sănătăţii a anunţat starea de sănătate a pacienţilor răniţi în explozia de la Crevedia care sunt transferați în străinătate.
Publicitate
Trei pacienţi dintre cei transferați în străinătate, care au fost răniți în urma exploziilor de la stația GPL din Crevedia, sunt în continuare intubaţi şi ventilaţi mecanic, a informat, marţi, Ministerul Sănătăţii, scrie Agerpres.
Potrivit MS, unul dintre pacienţii transferaţi la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 90%, fiind intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, necesită suport vasopresor intensiv. Starea sa este critică, fiind monitorizat intensiv continuu. A fost transferat ulterior într-o altă unitate medicală din Italia, înalt specializată în tratarea arsurilor.
De asemenea, doi pacienţi transferaţi la Lubeck (Germania) sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, stabili hemodinamic, fără modificări în ultimele 24 de ore. Ei prezintă arsuri pe 40% şi 30% din suprafaţa corpului.
Alţi 8 răniţi în exploziile de la Crevedia se află internaţi în spitale din străinătate:
- un pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă mai mult de 15%, respiră spontan, stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă;
- un al doilea pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă peste 20%, respiră spontan, stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă. Este monitorizat intensiv continuu;
- pacient transferat la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 45%, respiră spontan, stabil hemodinamic, evoluţie clinică favorabilă;
- doi pacienţi transferaţi în Germania, la Berlin, respiră spontan, sunt stabili hemodinamic, au arsuri pe mai mult de 40% din suprafaţa corporală;
- pacient transferat la Graz, în Austria, respiră spontan, are o suprafaţă corporală arsă mai mare de 10%, dar prezintă o patologie chirurgicală complicată din cauza localizării leziunilor de arsură şi a gradului acestora, fiind stabil hemodinamic.
- pacient transferat la Viena, în Austria, cu o suprafaţă corporală arsă mai mare de 25%, respiră spontan, este stabil hemodinamic, având stare clinică fără modificări în ultimele 24 de ore;
- pacient transferat la Bergen, în Norvegia, respiră spontan, este stabil hemodinamic, iar starea sa de sănătate s-a ameliorat.
Cei nouă pacienți care sunt tratați în spitalele din România se află în stare medie sau ușoară. Potrivit MS, şase pacienți sunt la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, unul la Spitalul Clinic de Urgenţă ”Bagdasar Arseni” şi doi la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri.
Până în prezent, au fost externaţi 32 de pacienţi (31 din spitale din ţară şi unul din Graz, Austria), iar cinci au decedat, a mai precizat Ministerul Sănătății.
Citește și: Patronii stației GPL Crevedia, arestați pentru 30 de zile
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu