Conducerea PSD a pus la bătaie planul pentru această toamnă, plan menit să-i aducă la guvernare pe termen scurt, cât şi mediu.
Paşii sunt cât se poate de simpli. Pentru început Cabinetul Boc va trebui debarcat printr-o moţiune de cenzură, în votarea căreia vor fi atraşi parlamentari liberali, dar şi unii din UDMR. Pasul doi va fi asumarea unei guvernări temporare de căte social- democraţi astfel încât să fie organizate anticipatele, în maximum 6 luni. Cel puţin acestea sunt axele trasate de conducerea partidului în informala de la Tulcea şi care au fost revelate, luni, pe scurt, de preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase. El a declarat, înaintea şedinţei BPN, că pentru organizarea alegerilor anticipate corecte este nevoie de un guvern de serviciu, care să nu fie condus de PDL şi care să nu aibă, în niciun caz, un ministru al PDL la Ministerul Administraţiei şi Internelor. Întrebat despre discuţiile avute de social-democraţi, la Tulcea, săptămâna trecută, privind intrarea PSD la guvernare după moţiunea de cenzură şi organizarea, în şase luni, a alegerilor anticipate, Năstase a precizat că obiectivul PSD vizează crearea unei situaţii politice care să nu-i mai permită lui Traian Băsescu să decidă „care dintre prietenii lui să conducă România la nivel de Guvern". „Pentru acest lucru anticipatele vor fi importante, dar nu anticipate cu un ministru al PDL la Interne. Pentru anticipate corecte este nevoie de o administrare foarte bună şi de un Guvern de serviciu, care să nu fie condus de PDL ", a precizat Năstase.
Unii social-democraţi deja s-au lansat în propuneri pentru postul de premier. Spre exemplu, Robert Negoiţă la propus pe liderul PSD, Victor Ponta, pentru scaunul de la Palatul Victoria, provocând o reacţie ironică din partea acestuia din urmă: „Nu ştiam că Robert e deja preşedintele ţării”.
În schimb, preşedintele PSD, Victor Ponta, a dar semnale că formaţiunea sa se pregăteşte intens pe plan local pentru a-şi asigura sprijinul pentru planul de atac la adresa Cabinetului Boc. El a spus, luni, că PSD va susţine, la nivelul administraţiei locale, formarea de majorităţi cu liberalii sau cu alte formaţiuni împotriva PD-L.
Iniţiativa social-democraţilor va avea şi concursul Partidului Conservator. Preşedintele acestei formaţiuni, Daniel Constantin, a anunţat, luni că va înainta şi va susţine, alături de PSD, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Boc, subliniind că acest demers este singura modalitate în care România poate să revină la normalitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu