Trei bodyguarzi din centrul vechi sunt cercetați pentru purtare abuzivă, unul dintre ei fiind în prezent în arest preventiv.
Trei bodyguarzi ai unor cluburi din Centrul Vechi sunt cercetaţi pentru purtare abuzivă, doi dintre ei sub control judiciar, iar unul este în arest preventiv.
Poliţişti din cadrul DGPMB, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au reţinut trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 26 şi 35 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni de purtare abuzivă.
"În perioada iulie 2021 - mai 2022, la nivelul Serviciului de Poliţie pentru Centrul Vechi au fost înregistrate mai multe plângeri penale în care persoanele vătămate reclamau faptul că în timp ce se aflau în două cluburi din Sectorul 3 au fost agresate de agenţii de pază", informează un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis, miercuri, Agerpres.
Bărbaţii au fost depistaţi şi conduşi la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, aceştia au fost reţinuţi.
Pe 28 iunie, pentru unul dintre bărbaţi, în vârstă de 35 de ani, bănuit de săvârşirea a unsprezece infracţiuni de purtare abuzivă, instanţa a emis mandat de arestare preventivă. Pentru ceilalţi doi, ambii bănuiţi de săvârşirea a trei infracţiuni de purtare abuzivă, a fost dispusă, ulterior, măsura controlului judiciar.
"De asemenea, se efectuează cercetări pentru a se stabili dacă bărbaţii erau angajaţi cu forme legale în cadrul celor două cluburi", arată sursa citată.
Cercetările sunt continuate de către Serviciului de Poliţie pentru Centrul Vechi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.
Poliţiştii locali de la Serviciile Control Transporturi şi Circulaţie Rutieră şi agenţii Brigăzii Rutiere Bucureşti au aplicat amenzi de 26.500 de lei taximetriştilor din Centrul Istoric, pentru suprataxare, neeliberare de bon fiscal, lipsa staţiei radio, a informat, luni, Primăria Capitalei, citată de Agrepres.
Poliţiştii au verificat documentele de transport pentru 51 de autovehicule, 11 conducători auto fiind sancţionaţi contravenţional pentru abateri de la Legea taximetriei, se arată într-un comunicat al Primăriei Capitalei transmis Agerpres.
Încălcări ale Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi au fost constatate şi la Gara de Nord, unde, vineri, poliţiştii locali au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de alte câteva mii de lei. Cinci autorizaţii de taxi au fost reţinute, ca măsuri complementare. Vezi mai multe AICI.
Ai crede că o plimbare prin centrul Capitalei, chiar în zona Kilometrului Zero, localizat în curtea Bisericii Sfântul Gheorghe Nou, reprezintă un motiv de relaxare în care te poți bucura în tihnă de frumoasele clădiri de la începutul secolului 20, multe dintre ele construite în stilul art deco, Bucureștiul fiind celebru pentru numărul ridicat de astfel de clădiri, de străduțele înguste care, din când în când, sunt presărate cu terase și cafenele sau de mobilierul urban care înnobilează cadrul arhitectural divers al Capitalei României.
Ei bine, nu este așa! Întreg spațiul localizat la est de Bulevardul Nicolae Bălcescu lasă de dorit în ceea ce privește un aspect îngrijit al locului. După cum spuneam, în curtea Bisericii Sf Gheorghe Nou se află monumentul Kilometrului Zero, practic centrul Capitalei României, realizat încă de la începutul secolului trecut. Nu departe de acest loc, la doar câțiva metri, realitatea te face să te simți mult mai rău decât în cele mai rău famate cartiere mărginașe ale Bucureștiului sau, de ce nu, într-o favelă din Brazilia sau Kenya. Vezi continuarea AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News