Trei persoane aflate pe o bancă în faţa unei locuinţe, spulberate de un autoturism

Trei persoane aflate pe o bancă în faţa unei locuinţe din comuna Salva, între care şi o femeie însărcinată, au fost accidentate duminică seara după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului într-o curbă şi a colizionat un autoturism parcat, care a ricoşat înspre cei trei, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Accidentul s-a produs pe DN 17D. La volanul autoturismului scăpat de sub control s-a aflat un bărbat de 49 de ani, domiciliat în comuna clujeană Cuzdrioara. Cei trei răniţi sunt o femeie de 27 ani, însărcinată, o alta de 64 ani şi un bărbat de 60 ani.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, bărbatul de 60 de ani a fost găsit în stop cardio-respirator, dar, după aplicarea manevrelor de resuscitare, a început să respire. Acesta a fost stabilizat şi transportat de echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD la spitalul din Bistriţa, transmite Agerpres.

La aceeaşi unitate medicală a ajuns, cu un echipaj al Ambulanţei, şi femeia însărcinată, care acuza dureri la un picior. Cealaltă femeie, de 64 ani, a suferit un atac de panică şi a fost transportată la spitalul din Năsăud. Şoferul care a produs accidentul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii au stabilit că acesta nu a adaptat viteza în curbă şi au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel