Trei persoane spitalizate după un accident rutier, în Constanța. O ambulanță și trei autoturisme au fost implicate

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Ambulanța se afla în misiune și avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

O ambulanță și trei autoturisme au fost implicate într-un accident rutier în municipiul Constanța, în urma căruia trei persoane au fost transportate șa spital, scrie Agerpres.

Anamaria Stoica, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Dobrogea”, a declarat că la fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere incendii, un echipaj de descarcerare, un echipaj de prim ajutor și un altul de terapie intensivă mobilă, precum și trei ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța.

Astfel, nouă persoane au fost evaluate medical la fața locului, iar trei dintre acestea, cu vârste cuprinse între 30 și 45 de ani, au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța.

Potrivit aceleiași surse, una dintre cele trei victime, o femeie, se afla în stare de inconștiență.

Ambulanța, în misiune, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune

”De asemenea, la spital au plecat și pacientul cu însoțitorul din ambulanța SMURD - un copil și mama sa -, care mergeau spre spital, nefiind afectați de accident”, a spus reprezentanta ISU.

Anamaria Stoica a adăugat că ambulanța SMURD implicată în accident se afla în misiune, deplasându-se către SCJU Constanța cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

Citește și: Accident grav în Hunedoara: Două elicoptere SMURD la locul impactului/ O fetiță de cinci ani și două femei, rănite grav

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel