Poliţia din provincia Leon a arestat trei indivizi de naţionalitate română acuzaţi de privare de libertate, vătămare corporală şi proxenetism. În urmă cu două luni, aceştia au racolat, dintr-o discotecă din România, o tânătă româncă şi au adus-o în Spania, ademenind-o cu promisiunea unui loc de muncă ca menajeră, relatează Tânăra a ajuns în Spania cu autocarul, însoţită de doi dintre deţinuţi şi a fost dusă într-un apartament pe care indivizii îl aveau închiriat. Acolo se aflau încă două tinere, romănce şi ele. Cele trei femei erau obligate să se prostitueze într-un club din orasul Leon, fiind supravegheate la tot pasul. În plus, în conformitate cu spusele poliţiştilor spanioli, în cazul în care profiturile generate de activitatea celor trei nu erau cele aşteptate, fetele erau agresate, ajungând chiar sa le faca răni pe antebraţe prin înjunghiere.
Dic cauza supravegherii aspre la care erau supuse şi ameninţărilor cu moartea a familiilor din România, fetele nu au îndrăznit să îi denunţe pe infractori. Toată povestea a ieşit la iveală când aceştia au întrat într-o încăierare cu alţi proxeneţi, tot români, pentru o reglare de conturi. În urma disputei, trei persoane au fost arestate, iar fetele au prins curaj, au dezvăluit totul şi au depus plângere.
Doi dintre infractori se află deja la închisoare, prin hotărâre judecătorească, în timp ce al treilea se află în custodia autorităţilor, într-o rezervă de siguranţă din Spitalul din Leon, după ce a suferit o rană destul de gravă încercând să fugă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News