Vă recomandăm trei sfaturi practice şi utile pentru combaterea gândacilor din apartament.
1. Păstraţi casa curată. Ştim cu toţii că fiecare gospodină face curăţenie în casă, dar uneori acest lucru nu este suficient. În cazul în care aveţi gândaci în casă, ar trebui să acordaţi o atenţie deosebită zonelor unde se află aceste insecte. Aceste zone pot fi bucătăria şi baia. Faceţi curat în aceste zone de mai multe ori pe săptămână. Aruncaţi gunoiul des, verificaţi să nu existe firimituri sau altă hrană pentru aceste vieţuitoare, care ar favoriza dezvoltarea şi reproducerea lor.
2. Bicarbonatul de sodiu este un remediu foarte bun, atunci când adăugaţi bicarbonat de sodiu în apa pe care o utilizaţi pentru a curăţa podeaua. Apoi turnaţi-o în scurgerea de la baie, care este de cele mai multe ori refugiul gândacilor.
3. Frunzele de dafin sunt un alt remediu recomandat de experţi. Gândacii nu tolerează mirosul frunzelor de dafin, aşadar dacă le puneţi în diferite zone din casă, aceste insecte vor părăsi rapid locuinţa respectivă, conform Rador.
Ai mâncat usturoi sau ceapă și ai o întâlnire importantă? Iată cum scapi rapid de mirosul urât din gură.
Puteți mânca, fără rețineri, ceapă sau mujdei de usturoi. Dacă mestecați pătrunjel verde sau câteva boabe de cafea prăjită, mirosul din gură va dispărea. Coaja de lămâie și cuișoarele au același efect. O bomboană „spirtoasă” mentolată va parfuma, apoi, respirația.
Cum scapi de mirosul de ceapă de pe mâini
Și de mirosul de ceapă de pe mâini puteți scăpa foarte ușor. Este suficient să vă ștergeți mâinile cu o felie de lămâie.
Ai curățat pește? Cum scapi de mirosul de pe mâini
După ce ați curățat solzii peștelui, înlăturați izul ce se menține pe mâini spălându-le în apa călduță în care ați turnat două lingurițe de apă oxigenată.
Și tu plângi când tai ceapă?
De acum înainte, cu un truc, sperăm ca plânsul când tăiem ceapa să devină amintire. Bunicile spun că nu vom mai lăcrima curățând ceapa, dacă vom înfige în vârful cuțitului miezul unei felii mai groase de pâine care va absorbi mirosul. Sau dacă veți executa această operațiune sub apă, respectiv într-un vas adânc plin cu apă rece.
Alt truc cu ceapă
Dacă vreți să evitați ca ceapa să se desfacă la fiert, după ce ați curățat-o, faceți-i la bază o crestătură în formă de x.
În bucătărie, ceapa este folosită drept condiment. De asemenea, împreună cu usturoiul, ajută la restabilirea și normalizarea circulației sanguine. Are o acțiune antimicrobiană, reglează metabolismul și mai ales a lipidele, stimulează sistemulu imunitar, ajută la combaterea răcelii.
Aliment apreciat în antichitate pentru virtuțile sale terapeutice, tonice și antiinfecțioase, ceapa este un factor de sănătate și de longevitate.
Principalii constituenți cunoscuți: fructani, vitaminele A, B, C; săruri minerale - sodiu, potasiu, fosfat și nitrați calcaroși, fier, sulf, iod, siliciu; acizi - fosforic și acetic; disulfură de alil și de propil; ulei volatil; glucochinină; oxidaze diostaze (acestea din urmă sterilizate; prin căldură); principii antibiotice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu