Trei suspecţi au fost trimişi în judecată pentru implicare în asasinarea jurnalistei de investigaţie Daphne Caruana Galizia, au anunţat marţi oficiali ai unei instanţe din Malta. Procurorul general a emis o ordonanţă de inculpare împotriva lor, transmite Reuters.
Cei trei au fost inculpaţi cu numai câteva zile înaintea termenului de 20 de luni pentru trimiterea în judecată a arestaţilor, în caz contrar aceştia având dreptul de a cere punerea în libertate pe cauţiune.
Vincent Muscat şi fraţii Alfred şi George Degiorgio sunt acuzaţi că au plasat şi detonat o bombă care a explodat în automobilul jurnalistei, în apropierea capitalei Valetta, pe 16 octombrie 2017. Suspecţii au fost arestaţi în decembrie 2017; niciunul dintre ei nu şi-a recunoscut vinovăţia în cadrul procedurilor premergătoare procesului, în faţa unui magistrat.
Data începerii procesului este încă incertă. Poliţia malteză a comunicat că ancheta continuă, iar cei trei suspecţi - care, potrivit presei malteze, au refuzat să facă vreo declaraţie - sunt consideraţi doar executanţi. Nu s-a aflat motivul asasinatului; dovezile prezentate instanţei de procurori sugerează că bomba care a ucis-o pe Caruana Galizia a fost activată cu ajutorul unui telefon mobil.
Se presupune că Muscat a fost cel care a stat la pândă şi a observat când jurnalista a plecat cu automobilul de la locuinţa ei din Bidnija, la circa 11 km de capitală, iar fraţii Degiorgo, aflaţi pe un iaht în portul Valetta, au detonat bomba prin telefon.
Poliţia malteză a primit ajutor în cursul anchetei de la Biroul Federal de Investigaţii al SUA (FBI) şi de la Europol.
Familia jurnalistei ucise a cerut de mai multe ori guvernului Maltei să declanşeze o anchetă publică independentă pentru elucidarea asasinatului şi pentru a stabili dacă autorităţile puteau acţiona preventiv. Consiliul Europei a susţinut solicitarea printr-un raport publicat în iunie. Guvernul de la Valetta a susţinut că o anchetă publică ar putea perturba investigaţiile poliţiei.
Premierul maltez Joseph Muscat, ţinta multor dezvăluiri făcute de Caruana Galizia pe blogul ei, a oferit o recompensă de un milion de euro pentru informaţii care duc la arestarea vinovaţilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu