Grecia a decretat trei zile de doliu după naufragiul unei ambarcaţiuni.
Grecia a decretat trei zile de doliu după naufragiul unei ambarcaţiuni de migranţi în largul peninsulei Peloponez, în sud-vestul Greciei, au anunţat serviciile premierului interimar, transmite AFP. Accidentul ar fi putut provoca sute de morţi, relatează Agerpres.
Gărzile de coastă au anunţat că au recuperat până acum 79 de cadavre şi au salvat aproximativ 100 de persoane, dar supravieţuitorii au declarat că la bordul ambarcaţiunii se aflau aproape 750 de persoane.
La operaţiunea de salvare participă vedete de patrulare ale poliţiei portuare, o fregată a marinei militare elene, un avion şi un elicopter ale forţelor aeriene, precum şi şase vase care navigau în zonă.
Preşedinta greacă Ekaterini Sakellaropoulou s-a deplasat în peninsula Peloponez pentru a evalua situaţia.
Autorităţile italiene şi-au anunţat marţi omologii greci că o navă de pescuit având la bord un mare număr de persoane a intrat în zona greacă de căutare şi salvare. O aeronavă a agenţiei UE pentru frontiere Frontex a localizat nava la 47 mile nautice sud-vest de Peloponez, iar atât gărzile de coastă greceşti cât şi cargoboturile aflate în preajmă s-au oferit în mod repetat prin radio să le vină în ajutor pasagerilor, dar ofertele le-au fost refuzate, iniţial.
Potrivit media, vasul de pescuit s-a scufundat la primele ore ale dimineţii de miercuri. Supravieţuitori ai tragediei au spus că nava plecase de la Tobruk, în Libia, şi mergea spre Italia. Nu este clară originea celor aflaţi la bord.
Alte câteva zeci de pasageri aflaţi pe o altă ambarcaţiune care a întâmpinat dificultăţi pe mare, în sudul coastelor Cretei, au putut fi salvaţi, a relatat radioul de stat grec ERT.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu