Trei zile de evenimente la Brașov, de Zilele Brașovului

Foto: Bizbrasov.ro
Foto: Bizbrasov.ro

Braşovenii şi turiştii aflaţi în municipiul Braşov în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică vor avea parte de concerte, proiecţii de filme, târguri de flori, produse handmade, produse tradiţionale, manifestări care se vor derula în cadrul celei de a XIII-a ediţii a Zilelor Braşovului.

Punctul culminat va fi duminică, atunci când se va desfăşura Parada Junilor, manifestare la care an de an participă mii de persoane, potrivit Biroului de presă al Primăriei Braşov.

Zilele Braşovului se deschid vineri cu Târgul de flori din Piaţa Sfatului, Târgul de produse handmade de pe str. Politehnicii, Târgul meşteşugarilor de pe Aleea Parcului Central Nicolae Titulescu şi Târgul de produse tradiţionale de pe str. Michael Weiss. Seara, de la ora 18.00, în Piaţa Sfatului are loc primul concert intitulat 'Seara Şlagărului Românesc', cu interpreţii Corina Chiriac, Adrian Daminescu, Luminiţa Anghel, Gabriel Dorobanţu şi Silvia Dumitrescu.

De la ora 21.00, pe zidul Cetăţii Braşov va fi proiectat filmul 'Vacanţă la Roma', cu Audrey Hupburn şi Gregory Peck. Sâmbătă, în Piaţa Sfatului va avea loc de la ora 11.30 un concert de fanfară, iar de la ora 18.00 Seară Pop Rock, cu F. Charm, What's Up şi Vunk. Al doilea film proiectat pe zidul Cetăţii Braşov, 'Marele Gatsby', cu Leonardo DiCaprio şi Carrey Mulligan, va începe la ora 21.00. Parada Junilor începe duminică la ora 11.00 pe traseul Piaţa Unirii - str.Mureşenilor- Bulevardul Eroilor - Prefectură - Str. Republicii-Piaţa Unirii - Pietrele lui Solomon, unde de la ora 14.00 se va desfăşura un concert de muzică populară. A-XIII-a ediţie a Zilelor Braşovului se va încheia cu un concert de muzică şi dansuri populare, în Piaţa Sfatului, începând cu ora 18.00. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel