Tren Gara de Nord - Aeroport Otopeni. Soluţia CFR

CFR SA va prezenta la sfârşitul anului estimările financiare şi soluţiile tehnice detaliate pentru variantele de realizare a conexiunii Gării de Nord cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă.

Potrivit unui comunicat al CFR SA, există un studiu de fezabilitate, elaborat în anul 2008, pentru legătura feroviară între Bucureşti Nord şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (AIHCB).

'Conform prevederilor legale, CFR SA a procedat la actualizarea studiului de fezabilitate, elaborat în anul 2008, şi a publicat în SEAP în data de 01.03.2018 documentaţia de achiziţie pentru revizuirea studiului de fezabilitate', precizează administratorul infrastructurii feroviare.

După finalizarea procedurii de achiziţie publică şi semnarea contractului de prestări servicii, consultantul va finaliza până în decembrie 2018 analiza tehnico-economică pentru cele patru variante posibile de conectare, acestea fiind: linie simplă neelectrificată, cu racordare din linia magistrală 700, cap Y Mogoşoaia care subtraversează DN 1 cu asigurarea gabaritului de electrificare, cu o staţie c.f. (de cale ferată - n. r.) situată în imediata vecinătate a aerogării AIHCB şi Terminalului T1 al AIHCB, linie simplă neelectrificată, cu racordare din linia magistrală 700, în zona PO Odăi (Punct Oprire Odăi - n. r.), care subtraversează DN 1, cu asigurarea gabaritului de electrificare, cu o staţie c.f. situată în imediata vecinătate a aerogării AIHCB şi Terminalului T1 al AIHCB, linie simplă neelectrificată, cu gabarit de electrificare, cu racordare din staţia Baloteşti la Terminalul Plecări AIHCB, varianta de traseu în sistem monorail cu puncte de îmbarcare/debarcare din PO Odăi şi din imediata vecinătate a terminalelor de sosiri - plecări ale AIHCB.

De asemenea, la nivelul direcţiei de specialitate din cadrul CFR SA se studiază 'in-house' şi varianta de modernizare a PO Otopeni şi a infrastructurii rutiere între PO Otopeni şi AIHCB.

[citeste si]

'La sfârşitul anului 2018, CFR SA va putea prezenta factorilor de decizie şi opiniei publice estimările financiare şi soluţiile tehnice detaliate pentru cele cinci variante de realizare a conexiunii cu AIHCB. În funcţie de costurile fiecărei variante şi a soluţiilor tehnice, se va decide asupra variantei alese, precum şi a soluţiei de finanţare (Fonduri UE - POIM 2014-2020, buget de stat, alte surse) şi se va proceda la implementarea proiectului, cu parcurgerea tuturor etapele legale obligatorii pentru realizarea investiţiilor. Menţionăm faptul că Ministerul Transporturilor şi CFR SA tratează cu prioritate realizarea unei legături feroviare cu AIHCB şi ca urmare va prezenta factorilor de decizie cinci variante la realizarea conexiunii, conform prevederilor legale', dă asigurări CFR SA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel