Tren rămas fără frâne între Bucureşti şi Craiova. Controlorul întreba pasagerii dacă ştiu unde e frâna de mână

Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Un tren care circula pe ruta Bucureşti-Craiova a rămas fără frâne miercuri, motiv pentru care a rupt un macaz şi a intrat pe o altă linie. Pasagerii spun că au fost întrebaţi de controlor dacă nu ştiu unde se află frâna de mână. 

La scurt timp după ce a plecat din gară, trenul a rămas fără frâne.

Cei aproximativ 40 de pasageri au asistat neputincioși la discuțiile dintre mecanic și conductor. Cel care conducea garnitura îi cerea controlorului să tragă frâna de mână iar acesta nu știa unde se află.  

"Deci efectiv nu știa unde este frâna de mână. Ne întreba pe noi unde e frâna de mână", a povestit un pasager.

Mecanicul a reușit să tragă frâna de mână și a oprit garnitura la aproximativ 300 de metri de gară. Pentru a evita producerea unei tragedii, trenul a fost garat în apropierea gării Golești  pe o cale ferată necirculată.

Nimeni nu a fost rănit. Mai mulți medici au sosit totuși la fața locului pentru a-i consulta pe oameni. În jumătate de oră a fost chemat un alt tren pentru a prelua călătorii și a continua drumul.

“La faţa locului s-au deplasat echipa operativă a serviciului de poliţie transporturi, dar şi o comisie de specialitate din cadrul Agenţiei de investigare Feroviară Română, pentru efectuarea cercetărilor. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă din culpă”, a declarat Mădălina Epure, purtător de cuvânt IPJ Argeş. 

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă din culpă, scrie Digi24.

CFR, reacţie oficială 

 

"În data de 1 iunie 2021, trenul IR 1897 București Nord – Golești – Pitești – Craiova a depășit semnalul stației Golești în poziția pe oprire.

În tren se aflau circa 50 de pasageri. Pentru continuarea călătoriei în condiții de siguranță, călătorii au fost preluați din stația Golești de trenul IR 1791 București Nord – Golești – Pitești.

O comisie formată din specialiști în domeniu cercetează cauzele care au condus la producerea acestui incident.

CFR Călători cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat", se arată într-un comunicat de presă.

VEZI CFR anunță modificări în mersul trenurilor pentru luna iunie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel