Iana Novac, soprană pop-opera, a vorbit cu dezamăgire despre topurile muzicale românești de pe YouTube.
"O, este usturător, dureros și dezamăgitor, exact așa aș putea spune. Ideea este că suntem fericiți că avem Youtube și putem să intrăm și să ne ascultăm artiștii preferați, să îi căutăm, doar că foarte mulți dintre ei rămân nedescoperiți, fiindcă și pe toate rețelele astea de socializare dacă ai bani, exiști. Dacă nu ai bani, nu exiști. Dacă ai bani și faci milionul peste noapte… Vorba aia, nici Beyonce, în America, nu face 4 milioane peste noapte, face 700 de mii când lansează un hit mondial.” a spus Iana Novac, la Fresh by Unica.
"Toate lucrurile s-au schimbat, e cu totul altceva. Eu sunt extrem de fericită că sunt pe o zonă de nișă, sunt într-o zonă superbă de muzică, genul pop-opera care mă definește în totalitate și publicul meu vine la spectacolele mele. Omul este dornic de muzică adevărată, de a-și contopi sufletul cu muzica, cu artistul, cu serile alea frumoase de muzică, care îți dădeau dreptul la visare, dreptul de a trăi frumos, care te ușurau de poverile vieții, pentru că viața nu este atât de simplă, nu este atât de ușoară. Omul când vine la un spectacol are nevoie să se detașeze, nu doar prin a dat din cap și a auzi un beat… Eu am parte de un asemenea public”, a mai spus artista.
Ianna Novac, născută în Chișinău, și-a început cariera în muzică încă de la vârsta de 5 ani. A început să studieze pianul și, după 11 ani, în anul 2000, Ianna Novac a primit o bursă oferită de Președinția României prin intermediul căreia a ajuns să studieze la Liceul de Muzică "Dinu Lipatti" din București, secția Canto Clasic, scrie kfetele.ro. 5 ani mai târziu, a absolvit cursurile Universității de Muzică din București.
În anul 2004, Ianna Novac a început colaborarea cu trupa ASIA, una dintre cele mai cunoscute trupe pop de la vremea respectivă. În anul 2006, când trupa ASIA s-a destrămat, artista și-a continuat cariera de soprană, concertând alături de artiști renumiți ca Alessandro Sanfina sau Francesco Napoli.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu