Medicul Laura Ene lansează un avertisment legat de trendurile de pe TikTok, care pot avea un impact major asupra sănătății.
Noi trenduri în materie de sănătate sunt intens promovate de influenceri sau de persoane celebre pe rețelele sociale, de la shot-urile cu ulei de măsline, consumat pe stomacul gol, la cafeaua cu adaos de unt.
Însă, în ciuda faptului că uleiul de măsline sau cafeaua sunt bune pentru organism, cu beneficii pentru sănătate, este important să fim atenți și la riscurile la care ne expunem când acestea nu sunt consumate cu moderație.
Cei care promovează shot-urile de ulei de măsline, pe TikTok, susțin că acestea sunt bune pentru sănătatea microbiomului, reglarea scaunului și eliminarea balonării, dar și reglarea hormonală. În plus, prin adăugarea unui strop de suc de lămâie, ar ajuta la reglarea tranzitului intestinal și combaterea constipației.
Dr. Laura Ene, medic primar în diabet, nutriție și boli metabolice, atrage atenția cu privire la riscurile la care se expun cei care pun în practică toate dietele și rețetele care sunt la modă în social media.
”Uleiul de măsline se știe deja, mai ales cel extra-virgin, că este cel mai sănătos tip de ulei vegetal, însă cantitatea care am observat că este recomandată a fi consumată este mult prea mare pentru oricare dintre noi. Așadar, în shot-urile acelea observăm că sunt peste 30 de ml, asta înseamnă foarte multe calorii, peste 300-400 de calorii”, a declarat dr. Laura Ene la Digi 24.
Până acum, toate recomandările privind consumul de ulei de măsline, cu sau fără lămâie, pe stomacul gol făceau referire la o singură linguriță, adică aproximativ 5 grame, iar acest aport caloric se poate arde în 15 minute de mers alert, 10 minute de alergare sau 9 minute de ciclism, potrivit Nutritionix.
Cât privește adăugarea de unt în cafea, influencerii spun că acest tip de cafea ar putea înlocui cu succes micul dejun. Specialistul în boli metabolice afirmă că ceea ce se promovează pe TikTok va avea un impact negativ asupra sănătății, chiar dacă nu imediat.
FOTO: Freepik @ sewcream
”Untul se recomandă a fi consumat, undeva la 10 grame pe zi. Iar acea cantitate de unt este prea mare, încarcă sistemul digestiv și duce, inevitabil, mai devreme sau mai târziu la dislipidemie, la ateroscleroză și boli de inimă”, a mai spus medicul Laura Ene.
Citește și: Alimentele de post, periculoase pentru sănătate. Dr. Laura Ene: Ne intoxicăm!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News