Trenurile Soarelui reintră în circulaţie la sfârşitul săptămânii, iar peste 40 de garnituri vor asigura zilnic, timp de aproape trei luni, legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării.
"CFR Călători informează că, începând cu data de 14/15 iunie 2019, va lansa programul estival de transport Trenurile Soarelui. Timp de aproape trei luni, până la data de 8/9 septembrie, peste 40 de trenuri vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării", se menţionează într-un comunicat al companiei.
Pentru ca toate regiunile ţării să poată fi conectate cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate în perioada verii, 22 trenuri directe (11 tur/11 retur) şi ramurile aferente care pornesc din principalele oraşe vor avea ca destinaţie Constanţa/Mangalia şi retur (şase dintre acestea - 3 tur/3 retur - nu vor tranzita Bucureştiul), iar 32 de trenuri (16 tur/16 retur) vor asigura legătura Capitalei cu litoralul şi retur, 14 din ele (7 tur/7 retur) ajungând până la Mangalia şi retur, restul oprindu-se la Constanţa.
Durata de parcurs între Bucureşti şi Constanţa, pentru trenurile IR fără oprire, este de 1 oră şi 58 de minute.
"Între Constanţa şi Mangalia vor exista legături frecvente cu trenul, fiind astfel deservite toate staţiunile de pe litoral. Trenurile InterRegio sunt dotate cu instalaţii de climatizare, iar trenurile de lung parcurs au în compunere vagoane de dormit şi cuşetă", precizează CFR Călători.
De asemenea, două trenuri directe (1 tur/1 retur) vor asigura zilnic legătura Bucureşti Nord - Tulcea Oraş şi retur, pentru a facilita accesul turiştilor la Delta Dunării. De asemenea, în fiecare zi, patru trenuri (două tur/două retur) vor continua să circule între Medgidia şi Tulcea. Potrivit companiei, biletele de tren sunt accesibile tuturor prin gama variată de oferte comerciale.
"Pentru serviciile cuprinse în programul special estival sunt valabile toate facilităţile de călătorie acordate prin legi sau hotărâri de guvern în vigoare. Tariful pentru o călătorie Bucureşti - Constanţa, fără nicio ofertă comercială, este 59,6 lei la tren IR, clasa a 2-a. Dacă se achiziţionează un bilet dus-întors, călătorul beneficiază deja de 10% reducere, iar dacă biletul este achiziţionat online se mai adaugă o reducere de 5%. De asemenea, pentru cumpărarea biletelor cu cel puţin 21 de zile în avans, reducerea este de 25% din tariful de transport. Cu oferta Minigrup 2-5, reducerile acordate sunt de până la 30% dacă achiziţionarea se face online", susţine CFR Călători.
În plus, persoanele cu dizabilităţi motorii au posibilitatea de a se deplasa mai uşor cu trenul spre şi dinspre litoral, beneficiind din partea CFR Călători de servicii gratuite de asistenţă (rezervarea locurilor speciale, însoţire în incinta staţiei, asistenţă la urcare/coborâre în/din tren şi asistenţă la bordul trenului). Pentru a beneficia de aceste servicii, pasagerii trebuie să completeze, cu minimum 48 ore înainte de plecare, un formular care este disponibil online şi la casele de bilete, pentru trenuri care au plecări/sosiri din/în marile gări.
"Odată cu intrarea în vigoare a programului de transport estival, unele trenuri Regio vor avea programul de circulaţie adaptat la noul program de mers al trenurilor estivale, iar modificările vor fi anunţate la nivel local, în gări", se subliniază în comunicat.
Vezi și: CFR, revizie. Ce se întâmplă pe relația Constanța - Mangalia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News