Tribunalul Vâlcea a decis că scăderea cu 25% a salariilor este ilegală

ciocan judecator
ciocan judecator

Șase funcționari și doi judecători din județul Vâlcea își vor recupera banii pierduți în urma micșorării salariilor cu 25%, după ce Tribunalul a decis că scăderea este ilegală.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Vâlcea, judecător Mariana Vârgă, şase funcţionari de la Primăria Voineasa au dat în judecată instituţia, nemulţumiţi de reducerea salariilor cu 25 la sută, în urma unor decizii guvernamentale. De asemenea, doi judecători de la Judecătoria Bălceşti au contestat în instanţă măsura de reducere a salariilor.

Magistraţii Tribunalului Vâlcea au dispus, prin două sentinţe, ca instituţiile care au decis tăierea salariilor cu 25 la sută să le returneze banii angajaţilor, în condiţiile în care deciziile au fost considerate ilegale.

Vârgă a precizat că deciziile Tribunalului Vâlcea sunt definitive şi executorii, dar pot fi atacate cu recurs în termen de zece zile.

"Instanţa a admis acţiunea reclamanţilor şi a obligat pârâţii la plata diferenţei salarile cuvenite potrivit contractului colectiv de muncă dintre sumele încasate şi cele stabilite prin respectivele contracte, aferente lunilor iulie, august şi septembrie, sume actulalizate cu indecele de inflaţie până la data plăţii efective. Aceste decizii sunt executorii, deci până la formularea unui recurs de către părţile implicate în proces care au pierdut acestea trebuie puse în aplicare. Într-adevăr, ulterior poate fi suspendată aplicarea executării acestor decizii, dar până atunci acestea trebuie puse în aplicare", a declarat judecătorul Mariana Vârgă, citat Mediafax

Până în prezent, nu au fost formulate cereri de recurs la deciziile Tribunalului Vâlcea.

Pe rolul Tribunalului Vâlcea mai sunt alte zece dosare care se referă la ilegalitatea măsurii de reducere a salariilor cu 25 la sută.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel