Trichet: Zona euro nu se află "în faza de negare" a crizei datoriilor

curs euro leu
curs euro leu

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, a afirmat vineri, la Washington, că zona euro nu se află "în faza de negare" în faţa crizei datoriei suverane, însă trebuie să se lase timp democraţiilor să analizeze deciziile care le implică, transmite AFP.

"Nu ne aflăm în faza de negare", a declarat Trichet în cursul unui discurs ţinut la Washington în faţa Comitetului Bretton Woods.

"Avem în faţa noastră o criză mondială cu riscul legat de datoriile suverane, iar noi suntem epicentrul acestei crize mondiale", a subliniat el.

Preşedintele BCE a temperat apelurile în direcţia zonei euro pentru accelerarea procesului decizional faţă de actuala criză.

"Avem democraţii. Trebuie să trecem prin tot procesul", a menţionat el, referindu-se la acordul semnat la 21 iulie de şefii de stat şi de guvern, ce încă aşteaptă să intre în vigoare.

"Procesul de ratificare este în curs de desfăşurare la nivel de parlamente. Bineînţeles că, după ce vor fi luate deciziile, vom vedea atunci care vor fi viitoarele manevre, iar acestea vor depinde mult de observaţiile făcute în momentul intrării sale în vigoare", a explicat Trichet.

BCE trebuie să fie consultată pentru a decide 'circumstanţele excepţionale' ce justifică intervenţia Fondului European de Stabilitate Financiară pe piaţa datoriilor suverane prin cumpărarea de obligaţiuni ale statelor din zona euro aflate în dificultate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel